La câteva zile după baschetbalişti, şi handbaliştii de la CH Politehnica Timişoara au reluat pregătirea returului de campionat. Elevii lui Constantin Ştefan s-au reunit la terenul „Ştiinţa", pentru o primă şedinţă de pregătire fizică.
Cursul de referință anunțat luni de Banca Națională a României a crescut cu 0,65 bani, adică 0,14 procente, la 4,4947 lei/euro, atingând astfel un nou maxim al ultimelor șase luni.
Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, că își dorește să aibă o discuție cu liderii partidelor de guvernământ pentru a le cunoaște punctele de vedere și a evita disputele. Mai mult, Băsescu își dorește ca următorul președinte al României să fie unul de dreapta.
Mulţi credincioşi au venit la Catedrala Mitropolitană din Timişoara pentru a lua apă sfinţită. Deşi acest ceremonial al sfinţirii apei se face şi la alte biserici din urbea de pe Bega, cei mai mulţi timişoreni au venit la catedrală pentru a lua agheasma.
Zona seismică Vrancea a fost zguduită de un nou cutremur luni, la ora 10.17, la 35 de kilometri de Covasna. Acesta este al treilea cutremur care s-a produs în acestă zonă de la începutul anului.
Ştiri din Timiș
Un teren sintetic de fotbal și o pistă de alergare vor fi amenajate în Dumbrăvița cu o finanțare de aproape 1,8 milioane de lei, după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat parteneriatul cu administrația locală pentru realizarea investiției. Din valoarea totală a proiectului, 1,6 milioane de lei vor fi alocate din bugetul județului, iar diferența va fi suportată de Primăria Dumbrăvița.
Ştiri din Timiș
Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara organizează, în perioada 6-30 iulie, ediția din acest an a programului „Turning Point”, prin care sunt prezentate proiectele de absolvire ale studenților din programele de licență și master. Evenimentele se vor desfășura în mai multe spații din Timișoara și includ expoziții, prezentări de modă și manifestări în aer liber.
Ştiri din Timiș
Lucrările la Magistrala Verde intră în linie dreaptă: Primăria Timișoara a lansat licitația pentru constructorul proiectului de 115 milioane de lei cu TVA, care va transforma Calea Șagului într-un coridor cu benzi pentru autobuze, trotuare moderne și mai multe spații verzi.
3
Ştiri sportive
Pilotul timișorean Radu Benea continuă sezonul de excepție din Campionatul Național de Viteză în Coastă. Sportivul s-a impus fără emoții la categoria turisme în cea de-a patra etapă a competiției, desfășurată la Reșița, unde a stabilit și un nou record al traseului de pe Valea Domanului.
1
Mapamond
Activitatea eruptivă a vulcanului Etna a determinat autoritățile italiene să închidă parțial spațiul aerian din sudul Siciliei, duminică, 5 iulie, ceea ce a dus la restricționarea operațiunilor pe aeroportul din Catania, transmite EFE, citată de Agerpres.
Ştiri din Timiș
Norvegia a produs șocul optimilor Cupei Mondiale 2026, eliminând Brazilia cu 2-1, în timp ce Anglia a trecut cu emoții de Mexic, scor 3-2, deși a jucat aproape o repriză în inferioritate numerică. Cele două naționale se vor înfrunta acum pentru un loc în semifinalele competiției.
România
Zece cetățeni români au fost arestați în Spania după ce Guardia Civil a destructurat o grupare specializată în furturi din camioane aflate în mers, folosind așa-numita „metodă a surferului”
3
Cariere de Poveste
Drumul parcurs de Adina Rău către seismologie nu a fost unul liniar. Deși a copilărit printre seismografe și a crescut în curtea Observatorului Seismologic din Timișoara, a ales inițial o cu totul altă direcție, absolvind Finanțe-Bănci și lucrând în contabilitate. Destinul avea însă alte planuri. O experiență trăită pe teren, alături de cercetători din întreaga lume, i-a schimbat definitiv parcursul profesional și a readus-o acolo unde, poate fără să știe, îi era locul încă din copilărie.
1