Un eveniment programat la Timişoara şi dedicat iubitorilor sporturilor de iarnă le propune acestora să-şi schimbe schiurile vechi cu altele noi. Desigur, vor plăti şi o diferenţă. Acţiunea mai include diferite seminarii dedicate supravieţuirii pe munte în caz de accident sau despre întreţinerea corespunzătoare a schiurilor.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi E.ON România au demarat o nouă campanie destinată utilizatorilor de gaze naturale şi energie electrică. „Renunţă. Improvizaţiile sunt catastrofale!” reprezintă o campanie naţională de informare şi educaţie preventivă care doreşte să atragă atenţia asupra folosirii instalaţiilor improvizate de alimentare.
Polițiștii din Timișoara au descoperit, luni seara, trei tone de materiale pirotehnice, petarde și artificii, într-un locuință privată de pe strada Horea. Valoarea materialelor se ridică la 10.000 de euro, iar proprietarul nu a putut prezenta autorizații legale pentru a deține astfel de bunuri.
Carpatair a câştigat, săptămâna trecută, la Curtea de Apel Piteşti, procesul intentat Aeroportului Internaţional Timişoara în care reclama reducerile oferite Wizz Air în urmă cu mai mulţi ani, au anunţat avocaţii companiei aeriene. Decizia judecătorilor, deşi irevocabilă, este oarecum tardivă, tarifele practicate de aeroport fiind modificate între timp.
Duminică seara s-au decernat American Music Awards, în cadrul unei ediții aniversare a evenimentului, cu numărul 40. Ocazie cu care toată crema muzicii americane s-a adunat în Los Angeles și a pregătit spectacole grandioase și ținute impecabile pentru covorul roșu. Marele câștigător al serii a fost Justin Bieber, iar printre cei care au urcat pe scenă și au cântat s-au numărat și Taylor Swift, Christina Aguilera, Pink, Carly Rae Jepsen și Usher. Vezi aici 15 reprezentații memorabile ale artiștilor la AMAs!
Mapamond
Conflictul politic din Polonia a escaladat după ce cinci judecători numiți de actuala majoritate parlamentară au decis suspendarea președintelui Curții Constituționale, Bogdan Święczkowski, și a adjunctului său, considerați apropiați de fostul partid de guvernământ PiS.
Eveniment
Un accident rutier s-a produs pe DJ 693, între localitățile Seceani și Orțișoara, după ce un șofer în vârstă de 32 de ani a pierdut controlul asupra mașinii și a părăsit partea carosabilă.
Utile
Sâmbătă, 31 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merga la spectacole și întâlniri tematice.
Ştiri din Timiș
Județul Timiș are un nou prefect, după ce Guvernul a decis numirea lui Radu-Adrian Pau în această funcție, în cadrul unei serii de schimbări la nivelul conducerii prefecturilor din țară.
2
Mapamond
Italia este cuprinsă de proteste de amploare. Sute de mii de persoane au participat vineri, 30 octombrie, la manifestațiile organizate la Roma de Uniunea Sindicatelor de Bază, nemulțumite de creșterea prețurilor, situația economică și politicile Guvernului.
3
Capitală Culturală
Sculptura trebuie să devină o prezență vie în spațiul public, iar oamenii să nu mai treacă nepăsători pe lângă operele de artă din oraș. Este mesajul transmis de Sorina Jecza, președinta Fundației Triade și soția regretatului sculptor Peter Jecza, cu prilejul evenimentelor dedicate Zilei Sculpturii, marcată în 30 octombrie. Aceasta vorbește despre interesul tot mai mare al timișorenilor pentru arta din spațiul public, dar și despre dificultățile financiare cu care se confruntă sculptorii care își doresc să își vadă lucrările realizate și expuse în oraș.