Biroul Organizare Evenimente din Primăria Timișoara (n.r. BOE) a stabilit un program mai mult decât... „colorat” pentru Târgul de Paște. Pe lângă „încondeierea ouălelor (n.r. corect ouălor) de Paști”, BOE a pregătit și concerte corale, dar și ateliere de pictură pe sticlă, de ceramică sau de sculptură. Anul acesta, târgul se ține vizavi de catedrală.
Edilul Timișoarei nu pare să mai aibă deloc încredere în subalternii din primărie, așa că a decis să aleagă el conceptul și culorile Timfloralis, dar și nuanțele în care vor fi zugrăvite blocurile reabilitate termic cu bani de la Uniunea Europeană. Spune că are timp, pentru că doarme oricum foarte puțin și e mai bine să facă el unele lucruri decât să explice de ce alții le fac prost.
„Happiness”, acesta este cuvântul care definește ediția de anul acesta a Festivalului Timfloralis, anunță reprezentanții Biroului Organizare Evenimente din Primăria Timișoara. Centrul orașului se va umple de flori începând din 19 aprilie, perioadă în care este deschis și Târgul de Paște organizat tot de primărie.
Festivalul Timfloralis a redeschis discuția despre prezența, sau mai bine zis lipsa pomilor din Piața Libertății, cunoscută printre timișoreni și sub numele de „Piața Roșie”. Primarul Nicolae Robu se declară însă mândru de cum a ieșit proiectul, chiar dacă, la un moment dat, a cedat presiunii și a permis plantarea unor arbori tineri pe trei dintre laturile pieței.

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 7

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 3

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.