Acuzații de contrabandă, pentru o femeie de 60 de ani din Timiș. Ea este cercetată de polițiști, după ce a fost prinsă că vindea țigări de contrabandă într-o piață din Buziaș.
Urmarire în trafic, miercuri după-masă, în apropierea vămii Cenad. O femeie de 29 de ani din Satu Mare a a forțat intrarea în țară prin punctul de trecere a frontierei și a fost blocată în trafic de polițiști. Fugara avea mașina plină cu țigări de contrabandă.
Acţiune amplă de control, marţi, în municipiul Lugoj. Poliţiştii au verificat aproape 30 de societăţi comerciale şi persoane fizice autorizate şi au tras pe dreapta aproape 50 de şoferi în trafic. Razia s-a lăsat cu peste 40 de amenzi şi mai multe dosare penale, patru dintre ele pentru contrabandă cu ţigări.
Contrabanda cu țigări este în creștere în România și mai ales în partea de vest a țării. În ultimele șase luni s-a înregistrat o creștere record a fenomenului, ce depășește evoluția ultimilor patru ani, arată cele mai recente date ale unei companii de cercetare de piață. Din păcate, cetățenii continuă să cumpere ilegal țigări, ajutându-i astfel pe „bișnițari” să își crească veniturile. La Timișoara s-a lansat o nouă campanie care încearcă să-i convingă pe români să renunțe la obiceiul de a cumpăra țigări pe sub mână.
Exact 2.000 de pachete de ţigări de contrabandă au fost descoperite de poliţiştii rutieri, după ce au oprit un autoturism pentru un control de rutină, pe centura Timişoarei.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
1
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
1
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.