Un nou meci de fotbal american la Timişoara. Vicecampioana României şi ocupanta locului trei se întâlnesc într-un meci amical. Spectatorii sunt aşteptaţi în număr cât mai mare. Partida are loc duminică, de la ora 10.30, pe stadionul Textila.
Derbiul rundei din Divizia D Timiş, s-a jucat în
„Aradului”, unde Textila întâlnea
liderul Chişoda. Dacă gurile rele spuneau că
gazdele se vor da la o parte, facilitând astfel o
eventuală victorie a oaspeţiilor, gazdele au
demonstrat încă o dată că fac parte
dintr-o echipă de caracater, asta după ce şi
în urmă cu câteva etape, învingeau
liderul de atunci, AC Recaş, în minutul 94
(1-0).
Mapamond
Biblioteca Națională a Franței a plasat în carantină patru cărți din secolul al XIX-lea decorate cu arsenic, pentru evitarea oricărui risc asociat cu această substanță toxică. Printre volume se află și o antologie de poezie românească.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Este practic imposibil să vezi pe cineva pe stradă să nu butoneze din mers un telefon, nu doar adolescenții, ci și persoanele mature. Cam toată lumea deține un telefon mobil, mai mult sau mai puțin updatat la noile tehnologii. Modelele trec foarte des la nivelul următor, ceea ce este în trend acum peste doar o lună este învechit.
Ştiri din Timiș
Timișenii s-au dovedit a fi foarte „productivi” la producerea de resturi menajere. Astfel, a doua celulă din cadrul depozitului aflat în localitatea Ghizela avea un grad de umplere de 71,20% la începutul acestui an.
Ştiri din Timiș
Elevii vor intra de vineri în vacanță, după finalizarea cursurilor, și se vor întoarce la școală de miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. dm drogerie markt România răsplătește fidelitatea clienților în aplicația „dm-ul meu”, demonstrând că economiile sunt acum mai ușor de realizat ca oricând. Opțiunea recent adăugată în aplicație le va oferi iubitorilor brandului dm o varietate de cupoane de reduceri, în funcție de volumul de cumpărături pe care îl fac, atât online, cât și în magazinele fizice din întreaga țară.
Utile
Vineri, 26 aprilie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații de drumuri.
Utile
Reprezentanții Aquatim transmit că în perioada 26 - 30 aprilie, se va întrerupe apa în mai multe localități din județ pentru lucrări la rețeaua de distribuție.
Azi în Timișoara
Vineri, 26 aprilie, puteți merge la film, concerte, expoziții sau petreceri în oraș.