Un nou terminal pentru plecările în curse externe urmează să se construiască la Aeroportul Internațional Timișoara. Contractul de finanțare a fost semnat în 29 iulie, iar investiția se ridică la 184,5 milioane de lei, din care 93,60 milioane de lei sunt fonduri europene nerambursabile. Terminalul va avea 12.000 mp, un sistem complet de control de securitate pentru pasageri și bagaje, șapte lifturi, 18 ghișee check-in și șase porți automate de scanare a documentelor.

Mapamond

Trump promite 5.000 de dolari fiecărui american dacă republicanii câștigă alegerile
Donald Trump a promis că fiecare adult american va primi un „dividend” de 5.000 de dolari dacă republicanii își păstrează majoritatea în Congres după alegerile din noiembrie. Promisiunea vine pe fondul scăderii popularității sale și al unor nemulțumiri tot mai mari în rândul republicanilor. În plus, nu este clar cum ar fi finanțată măsura, iar economiștii avertizează că ar putea alimenta inflația și crește presiunea asupra bugetului federal.

Ştiri din Timiș

Proiect de lege. Nu săruți tricolorul de Ziua Drapelului? Amendă de 10.000 de lei
Un proiect de lege inițiat de AUR propune reguli stricte pentru Ziua Drapelului, inclusiv obligativitatea oficialilor de a săruta tricolorul, cu amenzi de până la 10.000 de lei pentru cei care refuză. Inițiativa a trecut de Senat și se află în dezbaterea Camerei Deputaților. 1

Mapamond

Record climatic alarmant. August 2026, cea mai caldă lună din istorie
August 2026 a fost cea mai caldă lună înregistrată vreodată la nivel global, cu o temperatură medie de 16,96 °C, cu 1,65 °C peste nivelul preindustrial. Oceanele au atins, de asemenea, temperaturi record, pe fondul încălzirii globale și al intensificării fenomenului El Niño. Europa s-a confruntat cu secetă severă și debite foarte scăzute ale unor râuri, iar SUA au avut cea mai caldă vară din ultimii peste 130 de ani.

Mapamond

Parlamentul din Serbia, dizolvat. Se vor organiza alegeri anticipate
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a dizolvat miercuri Parlamentul și a convocat alegeri legislative anticipate pentru 25 octombrie. Scrutinul, programat inițial pentru anul viitor, are loc pe fondul tensiunilor politice și al protestelor anticorupție care durează de aproape doi ani.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 10 septembrie
Joi, 10 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Horoscop

Lună Nouă în Fecioară- momentul în care viața cere ordine
Luna Nouă în Fecioară din 11 septembrie deschide un nou capitol, prin care ne invită să privim cu luciditate felul în care ne trăim viața de zi cu zi. Este una dintre acele perioade în care putem observa foarte clar unde există diferențe între intențiile noastre și realitatea pe care am construit-o.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 10 septembrie 2026, în Timișoara?
Joi, 10 septembrie, puteți participa la restaurarea Bazei Uszoda, să vizitați expoziții sau să mergeți la film sau la teatru.

Mapamond

Avionul cu care Volodimir Zelenski a zburat marți din Republica Moldova a fost aproape lovit de o dronă
Premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre, a declarat că avionul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski ar fi fost aproape lovit de o dronă în timp ce se pregătea să decoleze din Republica Moldova. 3

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici