Consilierii municipali ai PDL se vor opune proiectului de extindere a ariei de acoperire a controversatului sistem Telpark din Timişoara, deoarece, susţin ei, acesta a ajuns până în zonele rezidenţiale ale municipiului. Mai mult, ei doresc chiar schimbarea acestui sistem. Aleşii PDL vor tarife mai mari în centru, dar să nu se plătească parcarea în zonele rezidenţiale!
Consilierul local PNL Ciprian Jichici consideră că extinderea sistemului TelPark sfidează limitele bunului simţ şi că societatea Administrarea Domeniului Public SA Timişoara, pe care o numeşte o „căpuşă pe bugetul municipalităţii”, trebuie să dispară.
Şoferii care au... pierdut şirul amenzilor pe care le au de plătit pentru că au parcat fără tichet sau abonament TelPark şi persoanele care vor să-şi cumpere o maşină fără să aibă surprize apoi, datorii ascunse, pot apela la un nou serviciu pus la dispoziţie de societatea Administrarea Domeniului Public Timişoara.
Discuţii aprinse, marţi, în plenul Consiliului Local Timişoara. Aleşii locali au respins proiectul de hotărâre care se referea la modificarea Regulamentului de parcare a autovehiculelor în sistem TelPark, prin care conducerea primăriei şi ADP propuneau prelungirea perioadei de taxare şi ca şoferii să plătească parcarea inclusiv sâmbătă, respectiv limitarea staţionării în anumite zone.
Consiliul Local Timişoara va decide prin vot, în plenul de marţi, cu privire la modificarea Regulamentului TelPark. Primăria vrea să prelungească perioada de taxare şi să impună o limită de staţionare pe anumite străzi din zona centrală şi în zona pieţelor, însă proiectul de hotărâre propus ar putea suferi modificări majore, spun aleşii.

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 7

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 3

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.