Patru milioane! Atatea telefoane iPhone 4S ar putea vinde Apple la debutul pe piata din acest weekend, surclasand versiunea anterioara, iPhone 4, din care nu s-au vandut, in primele zile, decat 1,7 milioane de unitati. Disparitia geniului Steve Jobs a creat o isterie legata de cel mai nou telefon lansat de Apple: oamenii s-au calcat in picioare sa-l cumpere.
Dacă sunteţi nostalgici şi vreţi să vă aduceţi aminte ce telefoane foloseaţi pe vremea apariţiei Telemobilului sau ce pager aveaţi „la cingătoare”, le puteţi vedea toate în cadrul unei expoziţii itinerante organizată de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii. În aceste zile, până la jumătatea lunii viitoare, toţi cei interesaţi pot vizita această expoziţie la sediul regional al instituţiei, situat pe str. Horea, nr. 24.
Clipe de groază pentru o tânără de 17 ani din județul Timiș, în noaptea de joi spre vineri. Ea a fost aruncată dintr-un tren de un individ de 18 ani care voia să îi ia telefonul mobil. Fata a avut însă prezență de spirit și l-a tras pe agresor după ea.
Vanzarea sau cumpararea numerelor de telefon prin intermediul rubricilor de mica publicitate din presa sau de pe internet este o practica ilegala, precizeaza Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 1

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 1

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri din Timiș

Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.