Iepurașul vine la Teatrul Merlin: în spiritul sărbătorilor pascale, acțiunea „Raza luminoasă” face parte din Agenda Culturală 2015 și va implica 160 de copii de la Moșnița Veche, Găvojdia, Lugoj, dar și de la două școli din Timișoara.
Mai mulți timișoreni au lansat e petiție online pentru susținerea directorului Teatrului Merlin din Timişoara, Eva Labadi, în funcţia pe care încă o ocupă. Labadi ar urma să fie schimbată din funcție în prima zi a anului 2015, iar proiectul care vizează numirea noului director al instituției este supus miercuri votului aleșilor județeni în cadrul ședinței de plen.
Vasilache şi Mărioara revin pe scena Teatrului Merlin din Timișoara într-un spectacol regizat chiar de directoarea instituției, Éva Lábadi Megyes. ”E vorba de o satiră, care are parte de dialoguri dinamice, de un limbaj şi replici fără perdea, care făceau pe vremuri deliciul asistenţei şi în care violenţa domestică era redată prin filtrul umorului şi al băşcăliei”, spun realizatorii spectacolului.
Spectacol cu foc, fulgere, apă, lumini, umbre și dansuri ritualice: Sfântul Ilie, proorocul din Tesva, care s-a înălțat la cer într-un car de foc, descinde în Parcul Copiilor din Timișoara, însoțit de îngeri pe picioroange și pe biciclete. Spectacolul Teatrului Merlin despre legenda sfântului furtunilor este conceput de regizorul Dio Zoltan din Ungaria, care în vara trecută a realizat, la Timișoara, un alt eveniment open-air, inspirat de mitul Sânzienelor.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri din Timiș

Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.

Eveniment

Tânăr de 24 de ani, reținut după ce ar fi furat echipamente audio dintr-o locuință din Timișoara
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.

Ştiri din Timiș

Fritz, la congresul USR de la Timișoara: „Ne-au cântat prohodul de o mie de ori, iată că tot suntem aici”
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”. 10

Eveniment

Tânăr de 18 ani, reținut după ce a provocat un accident în Comloșu Mare și a fugit
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.

România

Se elimină taxa de 25 de lei pentru coletele din afara UE de la 1 noiembrie în România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.

Ştiri din Timiș

FOTO. Congres USR la Timișoara. Partidul lui Fritz își alege Biroul Național
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă. 5

Ştiri din Timiș

Modificări pe mai multe linii metropolitane, de săptămâna viitoare
Societatea de Transport Public Timișoara anunță mai multe modificări în circulația unor linii metropolitane și a unei linii școlare, începând de luni, 2 noiembrie.