Loc dedicat la toate premierele stagiunii, bilete la jumătate de tarif pentru toate celelalte spectacole, inclusiv cele din programul festivalului TESZT, dar și calitatea oficială de prieteni, odată cu îndemnul "Pune-ți amprenta pe kultura orașului!": este ceea ce oferă Teatrul Maghiar de Stat "Csiky Gergely" din Timișoara lansând o nouă provocare, abonamentul KULT Card. Mai mult, posesorii cardului vor decide cine sunt cei mai buni actori ai stagiunii, toți banii strânși din aceste carduri fiind destinați premierii lor.
Regizori celebri precum Silviu Purcărete, Radu Afrim sau Kokan Mladenović, cinci premiere ce promit publicului timișorean reacții puternice, între care un musical scris special pentru Timișoara de poloneza Katarzyna Raduszyńska, șase noi actori angajați și un cart Kult: sunt câteva dintre coordonatele stagiunii 2014/2015 anunțate de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara.
Ben (Asztalos Géza) și Gus (Kocsárdi Levente), doi ucigași cu simbrie într-o cameră de hotel, înaintea ultimei lor misiuni. Între ei, un revolver și tăcerea singurului lucru de nespus. O tăcere umplută cu vorbe mărunte, sclipind de umor, uneori de duioșie, așa cum nisipul umple, implacabil, clepsidra ultimei clipe. O afacere curat-murdară, palpitantă ca un film polițist, la Teatrul Maghiar din Timișoara.
Trupa Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara a fost invitată să participe și în acest an la Olimpiada Actorilor, eveniment de la care timișorenii au revenit campioni și vicecampioni la alergare, atletism și ping-pong.

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 7

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 3

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.