Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara prezintă premiera spectacolului „Festen”, în regia lui Eugen Jebeleanu. Adaptarea scenică de Bo Hr. Hansen urmează scenariul filmului omonim de Thomas Vinterberg din 1998 și reunește, alături de actorii maghiari, numeroși colaboratori din scena culturală locală, cu intervenții muzicale, de dans, de acrobație, de drag art, de iluzionism.
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara organizează, în perioada 5–9 februarie, Showcase 2026, o microstagiune în parteneriat cu Teatrul German de Stat Timișoara, în cadrul căreia cele două instituții prezintă cele mai recente spectacole din repertoriu. Evenimentul include și discuții cu publicul după fiecare spectacol și întâlniri profesionale, menite să consolideze dialogul artistic și instituțional dintre teatre, anunță TMT.
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara prezintă, în zilele de 13 și 14 decembrie, de la orele 16:00 și 21:00, avanpremiera și premiera spectacolului „Kasimir și Karoline”. Este o adaptare modernă a unuia dintre cele mai importante texte ale dramaturgiei secolului al XX-lea, semnat de Ödön von Horváth.
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara încheie anul 2025 cu spectacole îndrăgite, povești pentru cei mici și premiera spectacolului „Kasimir și Karoline”. Noua producție va avea trei reprezentații în decembrie, iar programul lunii mai include două reprezentații ale musicalului „Chicago”, o reprezentație a spectacolului „Birdy” și o reprezentație a spectacolului nonverbal „Copiii mamei Badu”.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe proiecții și expoziții.
Utile
Joi, 17 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Capitală Culturală
Timp de nouă zile, în luna octombrie, Hala C4C din Iosefin și spațiul forum lab (din fosta fabrică Azur) devin puncte de întâlnire pentru creație, experiment și comunitate. Festivalul „Întâlniri în pantă”, organizat de Asociația C4Company la Timișoara, propune „o incursiune în arta independentă și în relația dintre creație, spațiu și comunitate, pornind de la o întrebare tot mai prezentă în lumea culturală: unde mai poate exista arta independentă atunci când spațiile pentru repetiții, producție și spectacole devin tot mai greu de găsit și de susținut? ”
Capitală Culturală
Farmecul balurilor vieneze ajunge pe scena Operei Naționale Române din Timișoara, luni, 14 decembrie, de la ora 20:00, ca parte a Turneului Național „Regal Vienez”, iar locurile din sala Operei sunt, de pe acum, aproape epuizate. Spectacolul reunește pe aceeași scenă muzicieni ai renumitei Orchestra di Teatro D’Opera Italiana și ai Operei Vox, într-un concept artistic captivant, menit să aducă spiritul tradițional al Vienei mai aproape de publicul meloman.
Eveniment
Un bărbat de 61 de ani a fost găsit mort, împușcat în cap, în locuința sa de pe strada Ioan Plavoșin din Timișoara. Acesta era deținător legal de armă, iar polițiștii au deschis un dosar penal.
Eveniment
Trei persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Timișoara, după ce ar fi fost implicate în vânzarea de canabis în Jimbolia. Potrivit anchetatorilor, drogurile erau comercializate cu sume cuprinse între 250 și 300 de lei, iar în urma perchezițiilor au fost găsite mai multe pliculețe cu substanță vegetală, un cântar de precizie și un grinder.
2
România
Camera Deputaților a adoptat miercuri un proiect de lege care introduce în Codul Penal infracțiunea de căsătorie și conviețuire forțată, cu pedepse de până la 10 ani în anumite situații. Inițiativa prevede și noi infracțiuni privind exploatarea prin maternitate de substituție și adopții frauduloase.
3