Vineri va avea loc a treia ediţie a Lecturilor urbane de la Timişoara, dedicată elevilor de liceu. Evenimentul se desfăşoară la Scârţ Loc Lejer, de pe strada Zoe nr. 1, unde, începând cu ora 16.00, voluntarii „Lecturilor urbane” îşi vor petrece timpul citind, discutând cu elevii şi profesorii despre lectură şi împărţind cărţi tuturor celor prezenți.
Actriţa Borbély B. Emília, de la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara, recent premiată la Festivalul de Teatru de la Piatra Neamţ, a fost din nou recompensată, de data aceasta cu premiul special al juriului, pentru spectacolul „mady-baby”, jucat într-un microbuz, la Festivalul Internaţional de Teatru Universitar de la Pécs.
La Teatrul Naţional din Timişoara au început repetiţiile pentru un nou spectacol, bazat pe unul dintre cele mai cunoscute şi controversate texte ale lui William Shakespeare, din seria de piese inspirate de istoria Romei antice – „Iulius Caesar”, în traducerea şi adaptarea lui Peca Ştefan.
Câţiva dintre deţinuţii de la Penitenciarul Timişoara, reţinuţi pentru trafic, consum sau posesie de droguri, au pus în scenă chiar povestea vieţii lor. Ei au încercat ca prin intermediul unei piese de teatru să arate publicului pericolul pe care îl reprezintă stupefiantele.

Eveniment

VIDEO. Arme cumpărate de pe internet și deținute ilegal, descoperite de polițiștii din Timiș
Polițiștii au făcut 23 de percheziții în județul Timiș, joi, 5 noiembrie, într-un dosar care vizează deținerea ilegală de arme neletale. În urma descinderilor, au fost găsite 19 arme, peste 18.000 de proiectile și aproape 1.000 de țigarete netimbrate. Acțiunea a avut loc în cadrul operațiunii JUPITER.

Ştiri din Timiș

Eficentizare energetică Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa

Ştiri din Timiș

Ultimele anchete de trafic pe drumurile naționale și autostrăzile din vestul țării
Vineri, 6 noiembrie, este ultima zi a anchetelor „Origine-destinație” desfășurate pe drumurile naționale și autostrăzile din vestul țării. Șoferii pot răspunde voluntar chestionarelor în cele 90 de puncte amenajate în Arad, Hunedoara, Caraș-Severin și Timiș, datele urmând să fie folosite la planificarea viitoarelor proiecte de infrastructură.

Ştiri din Timiș

Scriitori din patru țări, dezbateri și un mare premiu literar la prima ediție a Festivalului Internațional de Literatură al Banatului
Prima ediție a Festivalului Internațional de Literatură al Banatului (FILB) va avea loc la Timișoara, în perioada 11–13 noiembrie. Scriitori din România, Italia, Serbia și Republica Moldova se vor întâlni pentru două zile de dezbateri despre identitate, diferențe culturale, spațiu, memorie și frontiere. Evenimentul este organizat de Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Timișoara, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și al Muzeului Național al Banatului. Intrarea la toate manifestările culturale este liberă.

Ştiri sportive

Cristiano Ronaldo se retrage din naționala Portugaliei
Cristiano Ronaldo, în vârstă de 41 de ani, și-a anunțat retragerea definitivă din naționala Portugaliei, după 23 de ani în tricoul reprezentativei. Portughezul pleacă de la națională cu 234 de selecții și 146 de goluri, ambele recorduri mondiale.

Ştiri din Timiș

Vinzi o proprietate? Profită de cel mai mare discount din an pe Imobiliare.ro
ADVERTORIAL. Săptămâna aceasta vine cu oferte de Black Friday pe Imobiliare.ro. Dacă vrei să găsești rapid cumpărătorul potrivit, profită și tu de cel mai mare discount oferit de platforma imobiliară cu cea mai mare încredere din partea utilizatorilor.

Ştiri din Timiș

VIVALIA pune preț pe timpul cumpărătorilor și acordă o valoare de 2.500 € vizionării unui apartament din Lipovei
Dezvoltatorul VIVALIA introduce un stimulent financiar pentru pasul dintre analiza ofertelor imobiliare și vizitarea unei locuințe. Persoanele care vin la o vizionare în ansamblul Vivalia Lipovei vor primi un voucher nominal de 2.500 €, cu TVA inclus, pe care îl pot folosi ulterior la achiziția unui apartament din ansamblu. Inițiativa urmărește să încurajeze evaluarea locuințelor la fața locului și discuția cu un consultant, într-o etapă avansată de dezvoltare, în care lucrările au ajuns la finisaje, iar finalizarea este estimată pentru trimestrul I din 2027.

Eveniment

Pompierii din Timiș, în doliu după moartea colegului lor, Cristian Dragomir
Un pompier din cadrul Detașamentului Lugoj a murit după o luptă grea cu o boală nemiloasă. Plutonierul adjutant șef Cristian Vasile Dragomir avea 49 de ani și activa în cadrul ISU Timiș din 2006. Vestea morții sale a fost anunțată de colegii săi, care i-au adus un ultim omagiu.