Timișoara are teatre în trei limbi: română, maghiară și germană. Urmează un teatru în a patra... În această perioadă se fac demersuri pentru ca în urbea de pe Bega să fie înființat teatrul rom Lulughi Shukar. Înființarea acestei instituții teatrale se va face cu asistență financiară din granturile Spațiului Economic European.
Reprezentanții Asociației Centrul de Resurse pentru Regenerare Urbană din Timișoara vor să înființeze primul teatru rom din Timișoara. O delegație a Asociației Centrul de Resurse pentru Regenerare Urbană s-a deplasat la Reykjavik, Islanda, pentru o întâlnire cu entități din această țară, în vederea identificării de parteneri pentru implementarea acestei inițiative.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la activități literare și la spectacole.
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea a fost diagnosticat cu adenocarcinom pulmonar, o formă de cancer al plămânului, după o intervenție chirurgicală la Spitalul Gemelli din Roma, a anunțat marți seara, Vaticanul, potrivit CBS News și Associated Press. În timpul operației, medicii i-au îndepărtat lobul inferior al plămânului drept.
Cinema
Cinema Timiș marchează trei ani de la redeschidere printr-un program special, organizat în perioada 16–18 octombrie. Spectatorii vor putea participa la un concert tribut ABBA, vor putea vedea filmul „Mamma Mia!”, documentarul „Delta Sălbatică”, în avanpremieră, și primul sezon al serialului „True Detective”, proiectat integral pe marele ecran.
România
Premierul desemnat Luca Niculescu a anunțat că joi va depune la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor, după două zile de consultări cu partidele și grupurile parlamentare. Într-o postare publicată marți seara pe Facebook, acesta a transmis că discuțiile continuă, iar formula viitorului Executiv nu a fost încă stabilită.
România
Premierul Ilie Bolojan a discutat marți, 13 octombrie, cu omologul său bulgar, Rumen Radev, despre deteriorarea situației de securitate din Marea Neagră, după ce două nave comerciale au fost lovite de drone în apropierea coastelor Bulgariei. Șeful Guvernului de la București a condamnat atacurile și a subliniat că acestea încalcă dreptul maritim și dreptul internațional.
Mapamond
Casa Albă i-a cerut demisia ambasadoarei Statelor Unite în Grecia, Kimberly Guilfoyle, în urma unor acuzații privind folosirea influenței americane în interes personal și posibile presiuni asupra autorităților elene, relatează Agerpres, care citează Reuters. Anunțul a fost făcut marți, 13 octombrie, după ce președintele Donald Trump afirmase cu o zi înainte că ia în calcul îndepărtarea acesteia din funcție.
Ştiri din Timiș
Ciacova găzduiește sâmbătă, 17 octombrie, cea de-a cincea ediție a Festivalului Păturatei pe Crumpi, alături de Ujina Bănățeană și prima ediție a Gomboțiadei. Între orele 10 și 18, în Piața Cetății, vizitatorii vor putea degusta preparate tradiționale, urmări demonstrații culinare, participa la activități pentru copii și descoperi patrimoniul orașului prin tururi ghidate. Intrarea este liberă.
Capitală Culturală
Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) propune publicului, în luna noiembrie 2026, un program care reunește musicalul, teatrul pentru copii și adolescenți, adaptările după opere literare consacrate și dramaturgia contemporană.