Complexul MTB (Mycobacterium tuberculosis), microorganismul care provoacă tuberculoza, dar și încărcăturile virale în cazul infecțiilor cu virusurile hepatice B, C și HIV nu se mai depistează prin metoda clasică la Spitalul de Boli Infecțioase, care dura trei săptămâni. Cu sistemul GeneXpert diagnosticarea este acum posibilă în două ore.
Ca urmare a pandemiei Covid-19, pe fondul restricțiilor sanitare și a unui sistem imunitar scăzut, s-a constatat o reapariție, în toată lumea, a formelor grave de tuberculoză pulmonară, inclusiv dezvoltarea unor forme cu rezistență la antibiotice. Sunt tot mai multe cazuri influențate de anumiți factori cărora trebuie să le acordăm atenție.
Alertă de TBC în Gorj. Sute de elevi şi de profesori, de la patru şcoli, sunt suspecţi că ar fi bolnavi, după ce unul dintre dascăli a mers la cursuri neştiind că este bolnav.
România
Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, a declarat vineri, la Deva, că sunt necesare modificări în legislaţia referitoare la consumul de droguri, ea exemplificând prin faptul că părinţii tinerilor care au vârsta peste 18 ani au nevoie de sprijin pentru a-i putea ajuta şi interna pe aceştia în centre de tratament, scrie Agrepres.
România
Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti (AMOFM) a anunțat, vineri, că angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată sau nedeterminată.
Ştiri din Timiș
Planul anunțat cu aproape un an în urmă pentru Colterm este mai aproape de a deveni realitate. Vorbim de ideea conducerii Primăriei Timișoara de a lua partea de transport și de distribuție din atribuțiile actualei societăți și de a o da unei alte entități. Aceasta entitate, se pare, va fi un serviciu public. Momentan, însă, actuala înțelegere, care expiră în iunie, va fi prelungită până în august.
3
Ştiri din Timiș
Secția de canotaj a Clubului Sportiv Municipal (CSM) Timișoara a rămas fără bază de antrenament propriu-zisă odată cu demolările clădirilor ridicate ilegal pe malul Begăi. De atunci, pe rețelele de socializare au apărut mai multe fotografii cu sportivii nevoiți să se plimbe cu echipamentele prin oraș. Acum, reprezentanții primăriei spun că vor să mute secția în baza clubului din Parcul Rozelor.
14
Ştiri din Timiș
Asociația World Teach, care a înființat un sanctuar pentru victimele traficului de persoane în județul Timiș, a fost reprezentată în Germania, la un congres privind combaterea traficului uman și exploatării sexuale. „Kongress gegen Menschenhandel und sexuelle Ausbeutung”(Congresul privind combaterea traficului uman și a exploatării sexuale) s-a aflat la a doua ediție.
Ştiri din Timiș
Ziua Internațională a Securității și Sănătății în Muncă este marcată și la Timișoara, la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă. Cei de la ITM invită angajatorii din județ pentru o discuție despre importanța prevenirii accidentelor la locul de muncă, iar zece reprezentanți ai firmelor care nu au avut niciun accident de muncă în ultimii 5 ani vor fi premiați de instituție.
Ştiri din Timiș
În urmă cu o săptămână, Cristian Moș, din postura de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș, își anunța candidatura independentă pentru funcția de primar al Timișoarei.
1
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Deficiența auditivă este o problemă de sănătate cu impact semnificativ asupra calității vieții. Protezarea bilaterală auditivă se referă la utilizarea a două dispozitive auditive, unul în fiecare ureche, pentru a îmbunătăți capacitatea de a auzi a unei persoane.