tion.ro Web analytics

Aproape 2.000 de timișoreni trebuie să plătească anul acesta impozite mult mai mari pentru clădirile în care dețin locuințe, imobile aflate în stare avansată de degradare. Primăria aplică pentru peste o sută de clădiri și câteva terenuri taxa pe paragină, iar primarul Nicolae Robu are un mesaj ferm pentru cei cărora li s-a aplicat supraimpozitarea. Unii au scăpat de ea, la propunerea primarului, pentru că ar fi dat semne că vor să înceapă lucrările.
Primăria Timișoara are multe imobile în proprietate și încă nu are o evidență clară a acestora. Unele dintre ele ar fi trebuit să fie renovate de multă vreme, dar municipalitatea n-a găsit interesul necesar pentru acest lucru. Anul acesta, PMT are un program de investiții pentru clădirile istorice aflate în proprietate. Pe el se află Primăria Veche și fostul sediu al ziarului Timișoara, loc folosit de câțiva ani încoace doar de oamenii străzii.
Peste 100 de clădiri din Timișoara sunt propuse pentru taxa pe paragină în anul 2019, pentru care vor scoate bani frumoși din buzunare aproape 2.000 de oameni, estimează primarul Nicolae Robu. Alți timișoreni plătesc taxă pe paragină pentru terenuri neîngrijite. Edilul-șef spune că primăria nu le vrea banii, dar că unii nu înțeleg că trebuie să aibă grijă de patrimoniul orașului și că singura pârghie este să fie înrobiți. Vedeți lista adreselor propuse pentru supraimpozitare în 2019!
Primăria Timișoara se judecă în continuare cu unii proprietari de imobile care ar trebui să plătească anul acesta taxa pe paragină pentru că nu și-au îngrijit clădirile. Cazul Rodica Vlad vs. PMT suportă o nouă amânare la Curtea de Apel, astfel că juriștii primăriei au termen până în ultima lună din an să aducă probe pentru a câștiga procesul.
Funcționarii din Primăria Timișoara au dat-o în bară cu supraimpozitarea. Au încălcat chiar ei o hotărâre de consiliu local, astfel că unii timișoreni care ar fi trebuit să plătească impozite mai mari pentru clădirile degradate au scăpat de taxa pe paragină. Iar o parte dintre cei „loviți cu supraimpozitarea” încă se mai judecă cu municipalitatea.

Ştiri din Timiș

Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu
COMUNA DUMBRĂVIȚA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul "DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE TRANSPORT VERDE – PISTĂ DE BICICLETE ÎN COMUNA DUMBRĂVIȚA", propus a fi amplasat în comuna Dumbrăvița, pe străzile Nicolae Bălcescu, Tudor Vladimirescu, Franyo Zoltan, Praga, București, Dâmbovița, Ion Creangă, jud. Timiș, identificat prin CF-urile cu nr. 412512, nr. 412513, nr. 411775, nr. 411663, nr. 410213, nr. 407841

România

Taxa de 25 de lei pe colete, subiect de fake-news. Explicații de la Ministerul Finanțelor
După mai multe informații apaărute în spațiul online, Ministerul Finanțelor intervine și clarifică introducerea taxei de 25 lei pentru coletele extracomunitare sub 150 euro, aplicabilă din 1 ianuarie 2026. 1

Capitală Culturală

FOTO. Mitologii ale viitorului, desenate în grafit și culoare. Florin Drăgoi expune „Future Tribes” la Timișoara
Centrul de Proiecte din Timișoara găzduiește, în perioada 6–22 februarie, expoziția personală a artistului vizual Florin Drăgoi, intitulată „Future Tribes – rituals and remnants from a reconstructed future / Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit”. Vernisajul va avea loc vineri, 6 februarie, de la ora 18:00, la parterul Centrului de Proiecte, pe strada Vasile Alecsandri nr. 1.

Ştiri din Timiș

Alfred Simonis, despre situația de la Muzeul Satului Bănățean: „Cine e nemulțumit de muncă și disciplină să se ducă în altă parte”
După revolta unor angajați de la Muzeul Satului Bănățean, președintele CJ Timiș Alfred Simonis reacționează criticând veniturile extrem de mici și rezistența la reformă apărută odată cu noua conducere. 2

Ştiri din Timiș

Piese esențiale pentru garderoba masculină: cum alegi stratul potrivit pentru orice sezon
Garderoba bărbătească modernă se bazează pe câteva piese-cheie care aduc echilibru între stil și funcționalitate.

Sănătate

Inteligența artificială, tot mai importantă în oftalmologie. Diagnostice mai rapide și tratamente personalizate la Spitalul CFR Timișoara
Inteligența artificială începe să joace un rol tot mai important în oftalmologie, contribuind semnificativ la depistarea precoce a unor afecțiuni oculare grave, precum glaucomul, retinopatia diabetică sau degenerescența maculară. Medicii atrag atenția că diagnosticarea timpurie a acestor boli poate face diferența în evoluția și prognosticul pacienților. 1

Capitală Culturală

Zeii Vienei prind viață la Timișoara. Ultima mare călătorie artistică a lui Christine de Grancy
Doar călătorii norocoși pătrund vreodată pe acoperișurile palatelor și clădirilor istorice din Viena, locuri aflate între cer și pământ, unde arhitecții și artiștii de altădată au ascuns simboluri secrete, mesaje pentru viitor și reprezentări ale jocurilor de putere. Aceste mistere sunt acum la îndemâna publicului timișorean prin expoziția „Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți”, semnată de renumita fotografă de teatru și artă Christine de Grancy.

Ştiri din Timiș

Alfred Simonis anunță un nou centru comunitar la Giroc, pe terenul fostei unități militare
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat astăzi lansarea proiectului Centrului comunitar „Forum 01115”, un proiect pilot „New European Bauhaus” care va fi realizat în comuna Giroc, pe terenul fostei unități militare de la intrarea dinspre Timișoara. 2

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici