Miercuri au început la Lausanne, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, discuţiile în cadrul dosarului depus de FC Politehnica Timişoara, Gloria Bistriţa şi FC Bihor Oradea, referitor la neacordarea de către Federaţia Română de Fotbal a licenţei de joc pentru sezonul viitor. Audierile sunt programate să aibă loc miercuri şi joi. S-a dorit urgentarea procedurii pentru oferirea unei soluţii, cel puţin provizorii, înainte de începerea campionatului Ligii 1.
Conducerea administrativă a FC Politehnica Timişoara începe miercuri susţinerea cauzei clubului în faţa judecătorilor de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv - TAS de la Lausanne.
Fanii echipei FC Politehnica au organizat luni un nou protest împotriva Federaţiei Române de Fotbal la Timişoara. Peste 1.000 de suporteri s-au adunat la ora 18.30 la Stadionul Dan Păltinişanu, de unde au plecat spre centrul oraşului. Timişorenii revoltați de retrogradarea lui Poli și-au strigat nemulţumirile în Piaţa Victoriei și au cerut în cor demisia conducerii FRF.
Reprezentanţii clubului FC Poli Timişoara speră încă la faptul că vor juca şi sezonul viitor în prima ligă. Pentru aceasta trebuie să obţină o sentinţă favorabilă din partea Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Viceprimarul Timişoarei Adrian Orza a purtat discuţii pe această temă atât cu oficialii clubului, cât şi cu președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu. Iar informaţia se confirmă: cazul lui Poli se judecă pe 12 iulie.
Antrenorul ceh Dusan Uhrin a venit la finalul anului trecut la Poli Timişoara şi a reuşit să ducă echipa până pe locul al doilea al campionatului. Desigur, şi el este direct afectat de lipsirea clubului de licenţa de joc pentru sezonul viitor. Nimeni nu ştie dacă Uhrin va continua sau nu la Timişoara, în condiţiile în care formaţia alb-violetă ar putea ajunge chiar în liga a treia a campionatului românesc.
Eveniment
Un bărbat de 62 de ani a fost găsit mort, marți seară, în Cimitirul Eroilor din Timișoara. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii, acesta prezentând răni la gât și torace.
Ştiri din Timiș
Luca Niculescu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de prim-ministru al României, alături de cei 18 miniștri ai noului Cabinet, după ce Guvernul a primit marți votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi „pentru”.
2
Capitală Culturală
O tânără actriță din Timișoara transformă tema femicidului într-un spectacol de teatru documentar, construit pe baza unor cazuri reale, mărturii și cercetări despre violența de gen. „DERIVAT FEMININ: Documentarea unei traume colective” va avea premiera joi, 23 octombrie, de la ora 19, la UPT Campus Creativ. Intrarea este liberă.
Ştiri din Timiș
Radiala Vest, proiectul care ar urma să lege Timișoara de Centura de Vest și, mai departe, de autostradă, face noi pași înainte. Consiliul Local a aprobat marți parteneriatul cu CNAIR, iar săptămâna viitoare ar urma să fie supusă aprobării procedura de expropriere a terenurilor necesare proiectului.
4
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încearcă să pregătească terenul pentru următoarea etapă a proiectului noului Spital Municipal, care ar urma să fie construit prin parteneriat public-privat. Municipalitatea a discutat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Băncii Mondiale și Departamentului de Comerț al SUA despre modificări și clarificări legislative necesare pentru atragerea investitorilor.
2
România
Guvernul condus de Luca Niculescu a fost învestit de Parlament cu 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă”, depășind pragul de 233 de voturi necesar pentru învestire. Noul Executiv beneficiază de susținerea PSD, PNL și UDMR, ultimele două formațiuni semnând un acord de susținere fără a intra la guvernare.
8
Ştiri din Timiș
Noua clinică din Iulius Mall este cea de-a șaptea clinică Kinetic din România și se întinde pe o suprafață de 700 mp. Adulții și copiii au acces la servicii integrate de recuperare medicală, de la kinetoterapie și fizioterapie și până la recuperarea afecțiunilor coloanei vertebrale și evaluări de biomecanică.
Ştiri din Timiș
Comuna Giroc face un nou pas spre realizarea unui sediu administrativ modern. Proiectul privind consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice a viitoarei clădiri a primăriei a fost inclus pe lista investițiilor finanțate prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic. Valoarea finanțării depășește 27 de milioane de lei, deci peste 5 milioane de euro.
4