Deşi şoferii de taxi din Timişoara vorbeau de mult timp de posibila majorare a tarifelor practicate, firmele sub numele cărora îşi desfăşurau activitatea au decis să menţină preţurile la acelaşi nivel. Scumpirea carburanţilor ar putea aduce însă majorări de tarife şi în taximetrie. Până la finalul lunii în curs sau cel târziu luna viitoare este aşteptată majorarea preţului pe kilometru la serviciul de transport persoane în regim de taxi.
Comisia Europeana vrea eliminarea diferentelor intre tarifele nationale si cele externe la efectuarea apelurilor de pe telefonul mobil, pentru ca facturile usturatoare primite de consumatorii europeni ca urmare a actualelor tarife de roaming sa devina doar o amintire. Vezi care va fi calendarul acestui proces!
Tarife mai mari în parcarea aeroportului. Persoanele care îşi vor lăsa maşinile în parcarea din cadrul Aeroportului Traian Vuia Timişoara vor plăti noi preţuri pentru staţionare, începând de marţi, 7 iulie.
„Verde pentru Biciclete” a avut succes la Timişoara. Campania lansată în vederea utilizării bicicletelor ca o alternativă la mijloacele de transport clasice are succes. În cele nouă luni de campanie, 10 evenimente importante organizate, susţinătorii campaniei au reuşit să înregistreze 2.500 de utilizatori de biciclete timişoreni.
„Nu tot ce vedem trebuie înțeles, dar avem uneori nevoie de culoare ca să o facem. Culoarea este un alt mod de transcriere a inteligenței umane.” Astfel sună „cheia” prin care se lasă citită invitația spre expoziția care va „locui” spațiul de artă contemporană Kunsthalle Bega în perioada 6 februarie - 25 aprilie 2026: Ménière, de Ana Maria Szőllősi.
Timișorenii pasionați de artă sunt invitați vineri, 6 februarie, de la ora 19, la Kunsthalle Bega (Calea Circumvalațiunii nr. 10), pentru vernisajul expoziției de pictură „Meniérè”, semnată de artista Ana Maria Szöllösi.
Colegiul Național Bănățean din Timișoara organizează, în 21 februarie, cea de-a III-a ediție a concursului „Dor dă graiu bănățan”, un eveniment dedicat promovării graiului bănățean, identității și tradițiilor locale.
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere.
2
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș.
3