Târgul de Crăciun din Timișoara, desfășurat în pandemie, va fi îngrădit. Casa de Cultură și Primăria Timișoara au decis că accesul va fi permis doar celor care au certificat verde. Zona din fața Operei și parcarea Modex, dar și Piața Libertății vor fi îngrădite, iar la mâncare se va intra liber, dar vânzătorii vor cere dovada vaccinării sau a trecerii prin boală. Bradul e adus de o firmă din Reșița și costă 10.000 de euro.
Încă nu se știe dacă la Târgul de Crăciun din Timișoara se va putea intra și fără certificat verde, iar cei care se ocupă de organizarea acestuia nu reușesc să facă lumină în acest caz. Mai mult, a fost anunțat faptul că Timișoara va avea un brad artificial din Olanda, dar nu ne spune nimeni dacă există buget sau cât costă și când va veni. Asta în timp ce târgul din Sibiu este aproape gata să fie deschis.
Dacă ați decis să petreceți sărbătorile de iarnă în Timișoara, ar trebui să știți că primăria a pregătit un program destul de încărcat pentru Târgul de Crăciun care urmează să își deschidă porțile de Ziua Națională! Cargo, Phoenix, Pro Musica, Holograf, Andreea Bănică și alte trupe vor împărți scena cu Mihai Trăistariu, care vine și el să ne încânte de sărbători în centrul Timișoarei.

Ştiri din Timiș

Joc și cântec din străbuni, festivalul care debutează într-o comună din Timiș
Comuna Bara va găzdui duminică, 1 noiembrie, prima ediție a evenimentului „Joc și cântec din străbuni”, o manifestare dedicată tradițiilor și folclorului bănățean. Publicul va avea parte de dansuri populare, poezie în grai bănățean și momente muzicale susținute de soliști și instrumentiști.

Ştiri din Timiș

Arta și excelența, împreună pe scena Galei Excelenței în Afaceri
Excelența în afaceri se întâlnește cu excelența artistică în cadrul Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș 2026, organizată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, sub motto-ul „Puterea Excelenței”.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 29 octombrie
Vineri, 30 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 30 octombrie 2026, în Timișoara?
Vineri puteți merge la spectacole , filme și dezbateri. 1

Ştiri din Timiș

Halloween-ul aduce distracție la Iulius Town Timișoara
alloween-ul vine cu personaje misterioase, costume, creativitate și magie la Iulius Town Timișoara. Sâmbăta aceasta, cei mici sunt așteptați la o petrecere cu personaje năzdrăvane, teatru interactiv, ateliere și alte surprize. Roboții intră și ei în atmosfera de Halloween pentru a marca evenimentul „înfricoşător” aşteptat cu nerăbdare de toţi prichindeii. Și pentru că o zi nu este suficientă pentru toate aventurile, duminica vine cu o nouă poveste, alături de Hansel și Gretel.

Mapamond

Patrick Stewart, legendarul actor din „Star Trek”, a murit la vârsta de 86 de ani
Actorul britanic Patrick Stewart, cunoscut în întreaga lume pentru rolul căpitanului Jean-Luc Picard din seria „Star Trek”, a încetat din viață miercuri, 29 octombrie 2026, la reședința sa din Los Angeles, potrivit informațiilor G4Media. 1

Eveniment

Accident pe A1, în zona Belinț: două autotrenuri, un microbuz și o mașină implicate
Un accident rutier în care au fost implicate două autotrenuri, un microbuz și un autoturism s-a produs joi seară, pe autostrada A1, la kilometrul 465, în zona localității Belinț, pe sensul de mers Timișoara – Deva.

Mapamond

Comisia Europeană amână cu un an legile privind interzicerea accesului copiilor la rețelele sociale. După vor fi aplicate în toate statele
Comisia Europeană a decis să amâne cu 12 luni implementarea proiectelor de legislație națională care vizează restricționarea accesului minorilor la rețelele sociale și care se suprapun cu viitoarele norme europene. Măsura urmărește evitarea unor reguli diferite de la o țară la alta și asigurarea unui cadru legislativ unitar la nivelul Uniunii Europene. 2