Fără fum de mici în centrul Timișoarei, fără manele, dar cu colinde, cu Mihai Trăistariu și cu o vloggeriță care a intrat în Cartea recordurilor. Primăria condusă de Nicolae Robu vă așteaptă în perioada următoare cu „mici ecologici” la Târgul de Crăciun și cu un program variat pe scena special amplasată în Piața Victoriei.
Timișoara a îmbrăcat iarăși haine de sărbătoare, mai mult în centrul orașului decât în alte zone. De Ziua Națională și-a deschis porțile și Târgul de Crăciun, care își primește vizitatorii până în 5 ianuarie. Avem brad din Tomești și o cupolă nouă, cu lumină caldă, dar și o zonă cu mâncare în parcarea Modex.
Ca în fiecare an, Primăria Timișoara se pregătește să sărbătorească Crăciunul și Anul Nou, așa că va instala un brad de 15 metri înălțime în Piața Victoriei. Însă, spre deosebire de alți ani, anul acesta autoritățile au reușit să găsească un brad potrivit în județul Timiș. Târgul de Crăciun se va deschide de 1 Decembrie.
Ştiri din Timiș
Inspectoratul Școlar Timiș (IȘJ) a publicat situația locurilor rămase libere pentru etapa a II-a de admitere în clasa a IX-a pentru anul școlar 2026–2027.
Ştiri din Timiș
Cea de-a treia ediție a festivalului japonez de vară Natsu Matsuri va avea loc la Timișoara în perioada 23-30 august. Organizat de Centrul Jutsu al Universității Politehnica Timișoara, evenimentul include spectacole, expoziții, ateliere și prezentări dedicate culturii japoneze, iar accesul publicului este gratuit la aproape toate activitățile.
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului prezintă publicului un set de dormitor interbelic ca exponat al lunii, o donație specială.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) anunță că sesiunea de admitere din iulie 2026 s-a încheiat cu un număr mai mare de candidați confirmați decât anul trecut. La studiile de licență au fost confirmați 3.725 de candidați, cu aproape 15% mai mulți față de sesiunea din iulie 2025, iar la masterat au fost confirmați 1.832 de candidați, în creștere cu peste 5%.
Capitală Culturală
Zeci de mii de oameni au participat la cea de-a treia zi a Zilei Timișoarei | Timișoara City Celebration 2026, marcată de concertul în premieră al Marijei Šerifović și de spectacolul acrobatic Meraviglia. Programul se încheie astăzi cu ultimele evenimente culturale și oficiale dedicate sărbătorii orașului.
1
Eveniment
Un incident care putea avea urmări tragice s-a petrecut sâmbătă, la Văliug. Un copac de mari dimensiuni s-a prăbușit peste șezlongurile unui ponton, în timp ce în zonă se aflau aproximativ 300 de persoane. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, oamenii care ocupau șezlongurile plecând cu doar câteva momente înainte.
4
Eveniment
În doar câteva ore, polițiștii de frontieră din Timiș au deschis trei dosare penale în urma unor controale desfășurate pe drumurile din județ și la graniță. Un motociclist fără permis, o remorcă neînmatriculată și un autoturism căutat de autoritățile din Italia au fost descoperirile făcute de oamenii legii în cursul zilei de 2 august.