Ştiri din Timiș
După ce și-a anunțat candidatura ca independent la Primăria Timișoara, Cristian Moș a rămas fără atribuțiile de vicepreședinte al CJT, sau cel puțin așa a spus Alin Nica. Forța Dreptei i-a cerut și demisia lui Moș. În replică, acesta a venit cu o replică. Practic, spune că și-ar da demisia doar după ce face același lucru și Alin Nica.
Eveniment
O nouă razie a polițiștilor locali a avut loc în zona Iosefin și în mijloacele de transport. Agenții au dat amenzi, au confiscat țigări, telefoane și cuțite. O altă problemă constatată a fost revenirea cerșetorilor.
Ştiri din Timiș
Persoanele fizice care obțin venituri din activități de înfrumusețare sau întreținere corporală au un nou ghid după care trebuie să își plătească dările la stat. Specialiștii ANAF au lansat un nou set de informații pe care cei vizați din industria beauty trebuie să îl consulte.
Mapamond
Ministerul rus de Externe a acuzat faptul că România încearcă să „anuleze” cultura rusă după ce la București a fost anulată difuzarea a două filme rusești, considerate de propagandă, relatează TASS, conform HotNews.ro.
1
Ştiri din Timiș
Chiar de pe gazonul Stadionului „Dan Păltinișanu”, Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, a ținut, vineri, să ofere lămuriri cu privire la noua arenă, o investiție foarte așteptată de către timișoreni. Nica a acuzat PSD-ul și pe liderul Alfred Simonis că se folosesc de acest proiect în scop electoral și chiar l-au întârziat doar pentru a-l putea anunța în timpului campaniei electorale pentru alegerile locale.
1
Utile
Cei de la Societatea de Transport Timișoara transmit că în această sâmbătă, circulația vaporașelor pe Bega va fi întreruptă din cauza unui eveniment.
Eveniment
O amenințare cu bombă într-un avion care a plecat dintr-un oraș din Polonia spre Hurghada (Egipt) i-a determinat pe piloți să aterizeze pe Aeroportul Internațional Timișoara, în noaptea de joi spre vineri. A fost activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului Timiș. Alarma a fost însă una falsă. UPDATE.
2