Formaţia timişoreană de ligă secundă s-a despărţit de unul dintre cei mai prolifici jucători din ultima perioadă. Este vorba de atacantul Szablocs Szekely, fostul golgheter al ACS Poli în anul în care evolua în prima ligă.
ACS Poli Timişoara joacă luni seara, de la 18.30, pe „Dan Păltinişanu", împotriva celor de la Vaslui. Este primul meci cu Dan Alexa pe banca tehnică, iar golgheterul echipei, Szabolcs Szekely, doreşte să-şi impresioneze noul antrenor şi să înscrie.
Vizită surpriză pentru elevii de la Colegiul Naţional Bănăţean din Timişoara, joi dimineaţa. O delegaţie formată din mai mulţi fotbalişti şi membrii ai staff-ului tehnic si administrativ al ACS Poli Timişoara au vizitat liceul timişorean. Ei au jucat şi un minimeci de fotbal, iar toată lumea s-a simţit bine.
A marcat de nouă ori în poarta adversarilor din Liga 1, dar nu a intrat în atenţia selecţionerului. A fost relansat de Vali Velcea, iar acum a fost desemnat cel mai bun atacant al campionatului în cadrul Galei Fotbalului Românesc: Szabolcs Szekely.
Utile
Miercuri, 22 iulie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Miercuri, 22 iulie, puteți merge la film sau la expoziții în oraș.
Mapamond
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare pentru cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Grecia, după ce autoritățile elene au avertizat asupra unui risc ridicat de incendii de vegetație pentru miercuri, 22 iulie.
Eveniment
Tribunalul Timiș a pronunțat, marți, primele sentințe în dosarul spectaculosului jaf de la Oficiul Poștal nr. 1 din Timișoara, de unde, în noaptea de 30 spre 31 mai 2025, au fost furați 9,47 milioane de lei, bani destinați plății pensiilor.
1
Ştiri din Timiș
România a obținut patru medalii la cea de-a 58-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Chimie (IChO 2026), desfășurată în perioada 10–19 iulie, la Tașkent, în Uzbekistan.
Sănătate
Curtea de Apel București a decis marți, 21 iulie, suspendarea procedurii privind proiectul legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, publicat de Ministerul Muncii în 17 iulie 2026. Hotărârea a fost pronunțată în urma unei cereri formulate de Federația SANITAS și este valabilă până la soluționarea definitivă a dosarului.
4
Sănătate
17 cabinete de medicină de familie din vestul țării au fost sau urmează să fie dotate cu aparatură medicală modernă prin programul „Primul pas spre sănătate”, derulat de Organizația Salvați Copiii și finanțat de o fundație. În județul Timiș, proiectul vizează cabinete din Timișoara, Voiteg, Știuca, Checea, Parța, Liebling și Fibiș.
Ştiri din Timiș
Sala festivă a Colegiului Național Bănățean din Timișoara a fost modernizată, iar următorul pas este dotarea acesteia cu echipamente audio și de iluminat profesionale, destinate evenimentelor organizate de elevi.