Veşti bune pentru călătorii care se înghesuie în mijloacele de transport în comun: începând de săptămâna viitoare, de luni, pe toate liniile de tramvai şi de troleibuz din Timişoara va circula un vehicul în plus în zilele lucrătoare, anunţă reprezentanţii RATT. Totodată, de duminică, traseul troleibuzelor de pe linia 18 va fi prelungit de la Piaţa Regina Maria, din centru, până la Solventul.
Duminică dimineaţă s-au suplimentat buletinele de vot acolo unde în turul I au votat mai multe persoane şi a fost nevoie de mai multe materiale necesare votului.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a cerut, la finalul săptămânii trecute, suplimentarea numărului de cabine de vot şi ştampile, în Complexul Studenţesc, acolo unde studenţii au stat la coadă pentru a-şi exprima votul.
Din cauza aglomerației pe liniile 15 și 16, Regia Autonomă de Transport Timișoara (RATT) a decis suplimentarea troleibuzelor pe cele două rute.
Consilierii locali au aprobat, în plenul de marţi, suplimentarea fondurilor pentru reamenajarea şi modernizarea Parcului Copiilor cu aproape 300.000 de euro. Reprezentanţii Primăriei Timişoara spun că banii alocaţi iniţial pentru acest obiectiv, circa 2.000.000 de euro, nu ajung pentru că au apărut lucrări neprevăzute acum la final.
Azi în Timișoara
Joi, 23 iulie, începe Lavanda Fest în Piața Libertății. Mai puteți merge la film sau la expoziții.
Cinema
După ani întregi de speculații, universul „RoboCop” revine pe ecrane. Amazon MGM Studios a confirmat oficial că dezvoltă un nou serial inspirat din celebrul film SF lansat în 1987, producția urmând să fie disponibilă pe platforma Prime Video.
Capitală Culturală
Filarmonica Banatul Timișoara propune două zile de blues și jazz, un eveniment ce marchează 35 de ani de istorie a Galei Kamo. Programul ediției cuprinde un concert de jazz simfonic susținut de Elena Mîndru împreună cu Orchestra Filarmonicii, o întâlnire dedicată istoriei festivalului, un concert Bega Blues Band & Guests și prezența la Timișoara a Budapest Orchestra Project.
Eveniment
Un șofer de TIR în vârstă de 62 de ani și-a pierdut viața miercuri seară, după un eveniment rutier produs pe DN 6, între localitățile Topolovățu Mare și Șuștra.
1
Ştiri din Timiș
Șoferii care circulă pe bulevardul Revoluției 1989 din Timișoara trebuie să se pregătească pentru restricții de trafic începând de joi, 23 iulie.
Ştiri din Timiș
Poiana Lupului din Gărâna devine, în perioada 24–26 iulie, punctul de întâlnire al iubitorilor de folk și muzică live. Festivalul Gărâna Folk revine cu ediția a 19-a și promite trei zile de concerte, activități în natură și momente dedicate comunității, într-unul dintre cele mai spectaculoase decoruri din Munții Banatului.
Ştiri din Timiș
Interesul pentru admiterea din acest an la Universitatea de Vest din Timișoara a crescut față de anul trecut. Potrivit datelor preliminare publicate de universitate, peste 6.100 de candidați s-au înscris la programele de licență, cu aproximativ 16% mai mulți decât în sesiunea din vara lui 2025. Cea mai mare concurență s-a înregistrat la specializarea „Științe aplicate în criminalistică”, unde au fost 8,5 candidați pe un loc finanțat de la buget.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni de schimb valutar în agențiile companiei și se înscriu pe site-ul bsgexchange.ro.