În regiunea de vest a României nu se mai construieşte. Criza economică, lipsa investitorilor adevăraţi, numărul mare de locuinţe terminate şi rămase nevândute, toate acestea taie avântul investiţional în domeniul construcţiilor. Datele oficiale arată că în vest s-au emis cele mai puţine autorizaţii de construire, în ianuarie fiind aprobate doar 116 documente.

Supermarketurile au fost prinse cu ocaua mică la făină, zahăr şi orez. Adică produse de care orice român, oricât ar fi de sărac, are nevoie şi le pune pe masa de zi cu zi. Produse din care cel care împarte, parte îşi face. Aceasta au constatat inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Timiş în urma controalelor făcute în mai multe supermarketuri din oraş pe o tematică privind greutatea netă la aceste produse.

Clădirea Poştei Mari din Timişoara găzduieşte, începând de marţi, primul muzeu poştal din ţară. Iniţăiativa aparţine Centrului Reţea Poştală Timişoara şi directorului instituţiei, Nelu Balaş. Publicul poate descoperi exponate care prezintă activitatea poştaşilor bănăţeni de-al lungul anilor în rotonda holului mare de la Poştă.

După intrarea în vigoare a noii legi a educației, directorii școlari care au deținut funcții de conducere în partidele din care fac parte au fost obligaţi să aleagă. Fie să rămână la vârf în partid, fie la conducerea unității de învățământ. În Timiș, 14 directori au renunțat la funcţiile politice.

Sănătate

Polenul de ambrozie intră în sezonul de vârf. Cum recunoști alergia și ce poți face pentru a reduce simptomele
Sezonul polenului de ambrozie se apropie de perioada cu cea mai mare concentrație de alergeni, iar medicii Spitalului Victor Babeș Timișoara atrag atenția că expunerea poate provoca sau agrava afecțiuni respiratorii, în special în rândul persoanelor sensibilizate.

Ştiri din Timiș

Admitere liceu 2026. Peste 4.300 de elevi din Timiș au aflat unde vor învăța din toamnă
Rezultatele repartizării computerizate la liceu au fost publicate astăzi, 22 iulie. În județul Timiș, 4.391 de absolvenți de gimnaziu au completat fișele cu opțiuni pentru admiterea la liceu, iar doi candidați nu au fost repartizați în această etapă. Elevii admiși trebuie să își depună dosarele de înscriere în perioada 23-28 iulie.

Turism

Te oprești pentru o fotografie și riști o amendă de 275 de euro într-o destinație populară din Italia
O simplă oprire pentru o fotografie îți poate strica vacanța în una dintre cele mai spectaculoase destinații turistice din Italia. Autoritățile din localitatea Portofino, regiunea Liguria, îi avertizează pe vizitatori că staționarea în anumite zone poate fi sancționată cu amenzi de până la 275 de euro.

Ştiri din Timiș

Festivalul LA PAS revine la Timișoara. Trei zile dedicate hranei sustenabile și producătorilor locali
Festivalul LA PAS / Slowing Down revine la Timișoara în perioada 9-11 octombrie, cu o nouă ediție dedicată hranei sustenabile, patrimoniului gastronomic și relației dintre alimentație, comunitate și schimbările climatice. Evenimentul, organizat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare, va avea loc în grădina Institutului Francez din Timișoara, iar accesul publicului va fi gratuit.

Horoscop

Zodia Leu ~ 22 iulie–23 august: o perioadă de generozitate și bucurie a vieții
Pe măsură ce ne apropiem de mijlocul verii, energia cosmică se schimbă. În data de 22 iulie, Soarele părăsește zodia Racului pentru a intra în propriul său domiciliu, zodia Leu. Acest tranzit deschide un nou capitol energetic, marcat de vitalitate, iubire, creativitate și o poftă intensă de viață.

Femei în funcții-cheie

FOTO. Femei în funcții-cheie. Liliana Oneț, subprefect al județului Timiș: „Nu cred că femeile au nevoie de privilegii, ci de șanse egale”
Liliana Oneț este una dintre cele mai experimentate femei din administrația publică timișeană. Aceasta a ocupat de două ori funcția de subprefect al județului Timiș și a condus Instituția Prefectului, inclusiv într-una dintre cele mai dificile perioade: pandemia de Covid-19. Astăzi, spune că experiența i-a confirmat un lucru: femeile sunt adesea nevoite să demonstreze mai mult decât bărbații pentru a câștiga aceeași încredere, însă competența și rezultatele sunt cele care rămân, dincolo de orice prejudecată. 1

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 22 iulie
Miercuri, 22 iulie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 22 iulie 2026, în Timișoara?
Miercuri, 22 iulie, puteți merge la film sau la expoziții în oraș.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici