Călătorii care folosesc transportul feroviar și coboară în Gara de Nord Timișoara sunt întâmpinați în ultima perioadă de o serie de sunete ciudate în fața clădirii. Situația a apărut pentru că deținătorul gării, compania CFR Infrastructură, nu a mai știut cum să rezolve problema porumbeilor care murdăreau permanent clădirea, dar și holul gării, așa că s-a apelat la instalații audio pentru a speria păsările.