Noul prefect de Timiș, Zoltan Nemeth (USRPLUS), împreună cu subprefectul Andrei Molnar (UDMR) au depus joi jurământul de învestire, într-o ceremonie transmisă online. Cu o zi în urmă, Guvernul României a făcut noile numiri, care au fost publicate spre seară în Monitorul Oficial. UPDATE. Primele declarații ale prefectului și subprefectului învestiți în funcție
Actualul subprefect de Timiș, Mircea Băcală, își păstrează funcția, a decis, marți, Biroul Politic Județean al PNL Timiș. Conform alianței formată la nivel națională, funcția de prefect îi revine unui membru USR PLUS, iar cei doi subprefecți sunt dați de PNL și UDMR. Propunerea PNL Timiș merge la București.
Mapamond
Președintele Klaus Iohannis se află într-o vizită în Statele Unite ale Americii. Marți, acesta s-a întâlnit cu Joe Biden, care a lăudat eforturile pe care România le face în calitate de partener.
Mapamond
Compania AstraZeneca a inițiat retragerea vaccinului său anti-Covid de pe piață, spunând că face acest lucru pentru că nu mai există cerere pentru el.
România
Actorul Florin Piersic se află internat la Institutul „Matei Balş", starea sa fiind în prezent una stabilă, scrie AGERPRES.
Mapamond
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marţi prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor, un text ce exclude însă violul însă, potrivit AGERPRES.
Utile
Miercuri, 8 mai, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații de drumuri și semnalizări rutiere.
Horoscop
Luna Nouă înseamnă noi începuturi, noi proiecte, noi idealuri, noi oportunități favorabile, un nou ciclu care începe. Acum este momentul să plantăm semințe, să îngrijim acele semințe pentru a crește și a da roade. Cum plantezi și cum îngrijești semințele? Prin gândurile, intențiile, vorbele, acțiunile tale.
Utile
Reprezentanții Aquatim transmit că în perioada 8 - 10 mai, se va întrerupe apa în Timișoara și Liebling pentru lucrări la rețeaua de distribuție.
Azi în Timișoara
Miercuri, 8 mai, puteți merge la operetă, la un film, la o piesă de teatru, la un concert sau la expoziții.