Vicepreşedintele SUA, Joe Biden, s-a întţlnit, miercuri după-masă, cu premierul Victor Ponta. Sosit la Palatul Victoria, Biden a dat asigurări României că SUA va asigura resursele energetice de la care ţara noastră are nevoie pentru a nu mai importa gaz rusesc.
Vicepreşedintele american, Joe Biden, care face o vizită de 48 de ore în România, a ajuns, miercuri dimineaţa, la Palatul Cotroceni. Omul numărul 2 al SUA a fost întâmpinat de preşedintele Traian Băsescu. Punctul principal al discuţiilor dintre cei doi oficiali este situaţia din Ucraina.
Vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, vine, marţi, la Bucureşti. Pe agenda celui de-al doilea om de la Casa Albă se află o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta, dar şi cu militari americani. Principalul subiect de discuţie este situaţia geopolitică din regiune şi criza din Ucraina.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, nu stă cu mâinile în sân după ce statele membre UE şi G7 au anunţat că vor sancţiona ţara sa ca urmare a intervenţiilor din Ucraina. Liderul de la Kremlin anunţă la rândul său că va impune sacţiuni SUA şi UE.
Președintele american, Barack Obama, a amenințat Rusia cu noi sancțiuni dacă nu respectă Acordul de la Geneva. La rândul său, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a acuzat SUA și Uniunea Europeană că încearcă să provoace o revoluţie în Ucraina.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
7
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.