Studenții, masteranzii și doctoranzii români ar putea beneficia de burse finanțate de stat pentru a studia în afara țării, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern, lansat în consultare publică. Bursele vor putea acoperi parțial sau integral cheltuielile pentru școlarizare, cazare, hrană, transport și chiar asigurarea medicală, în anumite condiții.