Studenţii din Timisoara care au reuşit să surprindă cele mai reuşite imagini care să ilustreze iarna au fost premiaţi vineri seara, în cadrul unei ceremonii care a încheiat concursul „Luminile iernii”, organizat de Liga Studenţilor din Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii .
Universitatea de Vest din Timisoara şi-a deschis larg porţile. Timp de trei zile, grupuri organizate de liceeni din întreg judeţul Timis, dar şi alte persoane care doresc să afle oferta educaţională a facultăţilor din cadrul instituţiei de învăţământ superior vor putea consulta pliantele şi broşurile de la standurile din holul principal al UVT şi vor putea vorbi cu studenţi şi profesori din cadrul universităţii.
Niciodată nu e prea târziu pentru a învăţa o limbă străină şi pentru a descoperi o nouă cultură. Fundaţia Student Plus le oferă pensionarilor timişoreni ocazia de a deprinde limba engleză. Senorii dornici să înveţe engleza se pot înscrie la noua serie de cursuri organizate de fundaţie.
Tinerii care doresc să obţină un loc la o facultate de peste hotare sunt invitaţi să îşi pregătească CV-urile! Pe 16 martie va avea loc la Timişoara o nouă ediţie RIUF, tâgul facultăţilor care oferă studenţilor şi liceenilor şansa de a analiza oferta educaţională a unor prestigioase universităţi din ţară şi de peste hotare.
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a fost prezent marţi dimineaţa la Universitatea de Vest din Timişoara, unde a premiat studentele câştigătoare în cadrul unei competiţii organizate de BNR şi a ţinut o prelegere în sala Aula Magna a universităţii. El a declarat că este emoţionat de fiecare dată când se întoarce la Timisoara şi a vorbit audienţei numeroase despre istoria banilor în România, prelegere condimentată cu glumiţe pentru destinderea atmosferei.
România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan începe marți discuțiile cu parlamentarii pentru a-și prezenta programul de guvernare și a obține votul de încredere. Primele întâlniri sunt cu PNL, USR și UDMR, partidele care i-au susținut nominalizarea.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș anunță că persoanele interesate pot depune în continuare cereri pentru obținerea unei locuințe construite prin Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), destinată tinerilor pentru închiriere. Documentele pot fi depuse până pe 7 octombrie, inclusiv.
Ştiri din Timiș
Spitalul Militar din Timișoara a primit Drapelul de Luptă, într-o ceremonie desfășurată marți în Piața Victoriei. Evenimentul a marcat tradiția și misiunea unității medicale, veche de peste 265 de ani. La ceremonie a participat și ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, care a evidențiat profesionalismul personalului și rolul spitalului în comunitate.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să pună la dispoziția participanților la UniHack date pentru dezvoltarea unor soluții de mobilitate urbană. Cele mai bune idei ar putea fi transformate ulterior în proiecte pentru oraș.
Ştiri din Timiș
POLICLINICA BASTION SRL anunță demararea proiectului cu titlul „AVANTDIGI – Tehnologii Avansate pentru Digitalizare Medicală”, cod SMIS 362597, finanțat în cadrul Programului Regional Vest 2021–2027.
Eveniment
O femeie din Timișoara a fost oprită în trafic de un bărbat îmbrăcat în uniformă de polițist, care i-ar fi cerut 1.500 de lei pentru a nu-i reține permisul. Femeia a sunat la 112, iar după aproape trei luni de cercetări, polițiștii au identificat suspectul, un bărbat de 41 de ani, pe care l-au reținut pentru 24 de ore.
România
Șoferii din Timiș care pleacă la drum în țară trebuie să fie atenți la noile reguli pentru rovinietă. Din 1 octombrie 2026, tariful va ține cont și de norma de poluare a mașinii, taxa de pod de la Fetești va dispărea, iar pentru camioanele de peste 3,5 tone va intra în vigoare sistemul TollRo, cu plata în funcție de kilometrii parcurși.
1
Ştiri din Timiș
Radu Miruță spune că, dacă Guvernul Mureșan nu trece de Parlament, România are „două variante”: alegeri anticipate sau un guvern PSD-AUR. Ministrul USR acuză PSD că pregătește terenul pentru o astfel de alianță, însă USR nu o va vota oricum.
4