Mai multe străzi din partea de sud a Timişoarei, zona Fratelia – Steaua – Chişodei, au trecut în ultima perioadă prin lucrări de refacere. Au fost decopertate, complet sau pe porţiuni, acolo unde erau gropi, fisuri şi denivelări, şi s-a aşternut asfalt nou. Lucrările vor continua pe strada Ana Ipătescu şi în prelungirea străzii Cercului, dar va începe șantierul și pe Calea Martirilor, spre Giroc, în această toamnă.
În Timișoara există încă străzi cu piatră cubică, străzi aflate într-o stare proastă, iar norocul, pentru cei care locuiesc pe aceste artere şi care aşteaptă de ani buni refacerea lor, constă în faptul că... e nevoie de acea piatră în altă parte. La reabilitarea din Cetate. Mai exact, autorităţile locale vor să scoată piatra de pe acele străzi pentru a o folosi în completarea celei din Piaţa Unirii. Primarul Nicolae Robu spune că intervenţiile se vor face în curând.
Astăzi vezi imagini de la un accident cu trei victime petrecut în această după-masă în Calea Șagului. Afli apoi care sunt primele trei străzi care vor fi reabilitate în centrul vechi pănă la Paști.
Mii de timişoreni vor fi puşi în situaţia de a-şi schimba actele de identitate. Consilierii locali ai Timişoarei au aprobat corectarea denumirilor celor peste 50 de străzi din oraş în cazul cărora reprezentanţii primăriei au descoperit acum că sunt... greşite. Autorităţile nu garantează că nu sunt şi altele... Pe lângă aceste corecturi, aleşii au aprobat şi schimbarea sau atribuirea de denumiri în cazul altor străzi.
După ce denumirile unor străzi din Timişoara s-au schimbat de nenumărate ori de-a lungul timpului, reprezentanţii primăriei au ajuns acum la concluzia că peste 50 de artere din oraş sunt denumite greşit sau inexact în prezent. Urmarea? Autorităţile au decis să schimbe denumirile acestor străzi. Încercăm, încă de luni, să aflăm de la primărie dacă persoanele care locuiesc pe aceste străzi vor fi obligate să îşi schimbe cărţile de identitate din cauza acestor ”greşeli”. Oficialii municipalităţii... nu ştiu încă răspunsul. Cei de la Evidenţa Persoanelor spun că buletinul trebuie schimbat!
Ştiri din Timiș
Deși a fost confirmat definitiv în conflict de interese de către ÎCCJ, Dominic Fritz a primit susținerea unanimă a conducerii USR pentru a rămâne președintele partidului. Formațiunea respinge solicitările PSD și anunță că Fritz va merge la CEDO.
Capitală Culturală
Turneul Internațional Stradivarius „Muzele”, ediția a XIX-a, ajunge la Timișoara. În 22 iunie 2026, de la ora 19:00, la Opera Națională Română din Timișoara aveți întâlnire cu vioara Stradivarius Elder-Voicu și cu un trio excepțional de muzicieni, într-un program fascinant.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Dormitorul tău spune mai multe despre tine decât crezi, iar primul lucru pe care îl observi când intri este lumina.
Ştiri din Timiș
PSD cere USR să-i retragă sprijinul politic lui Dominic Fritz și să-l suspende din toate funcțiile de partid, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv raportul ANI privind conflictul de interese. PSD solicită și prefectului de Timiș să aplice fără întârziere prevederile legale.
6
România
Serviciul 112 va fi modernizat cu apeluri video, mesaje în timp real și funcții bazate pe inteligență artificială, pentru a îmbunătăți accesibilitatea și a reduce timpul de intervenție în situații de urgență.
România
Președintele Nicușor Dan participă sâmbătă, la Istanbul, la ceremonia de intrare în serviciul Forțelor Navale Române a corvetei „Contraamiral August Roman”, construită în Turcia și achiziționată de MApN pentru 223 de milioane de euro.