O stradă fără nume din zona centrală a Timişoarei ar putea purta totuşi numele gânditorului Petre Ţuţea. Conducerea primăriei nu renunţă la această iniţiativă, în ciuda criticilor iscate. Un proiect de hotărâre în acest sens va intra marţi în atenţia consilierilor locali. De asemenea, primarul Nicolae Robu propune ca bulevardul Dr. Iosif Bulbuca să revină la fosta denumire: bulevardul Liviu Rebreanu!
Despre amenajarea străzii Gheorghe Cotoşman din Timişoara se vorbeşte încă din timpul fostei administraţii, acum a devenit realitate. Vorbim despre o străduţă de circa 350 de metri lungime din zona Fratelia - Calea Şagului, pe care autorităţile locale au reuşit în sfârşit să o asfalteze, în premieră, după ani de aşteptări. Strada are acum două benzi de circulaţie, câte una pe sens, trotuar doar pe o parte a străzii şi pistă pentru biciclişti pe cealaltă... Totul a costat 170.000 de euro!
Şantiere şi la periferia oraşului. Reprezentanţii Primăriei Timişoara pregătesc lucrări de amenajare pe încă două străzi, în zona Freidorf. Este vorba despre străzile Johnny Weissmuller şi Laurenţiu Nicoară, care urmează să fie asfaltate. Oficialii municipalităţii spun că lucrările vor începe de săptămâna viitoare şi până să se instaleze iarna vor fi gata.
Vineri s-a dat startul unei noi ediţii Street Delivery. Urmează trei zile de exuberanţă culturală cu ateliere, instalaţii, activităţi cu mesaj ecologic, teatru, dans şi concerte, într-un spaţiu de promenadă care abia aşteaptă să fie animat – strada Mărăşeşti.
O instalație de aproximativ 500 de umbrele multicolore va acoperi strada Alba Iulia din Timișoara timp de 10 zile, în perioada 6-15 iunie, în cadrul Festivalului Artelor Timișorene.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
19
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.