Pe străzile Timișoarei vor circula, în anii următori, și 30 de troleibuze noi, dacă primăria reușește să câștige fonduri europene pentru această achiziție. Se pregătesc investiții și în infrastructura Societății Transport Public Timișoara, pe unele linii de tramvai, iar societatea vrea să rezolve și problemele cu șoferii, așa că face o campanie de recrutare din toată țara, chiar și din Moldova. Toate acestea pe lângă cele 16 tramvaie noi care vor fi cumpărate cu fonduri UE și pe lângă autobuzele electrice primite de la București.
Cei care călătoresc cu mijloacele de transport în comun din Timișoara au fost nevoiți să scoată mai mulți bani din buzunare pentru o călătorie, începând din primăvara acestui an. Unii plătesc chiar de două ori majorarea, pentru că în același timp a crescut și subvenția pe care primăria o acordă Societății de Transport Public Timișoara, banii fiind luați din bugetul local. STPT primește aproape 6 milioane de lei în plus, „pentru acoperirea diferențelor de preț și tarif”.
Mai multe mijloace de transport în comun pe străzile Timișoarei. Nu cu mult, dar suficiente cât pe două linii să nu se aștepte prea mult în stație. STPT suplimentează, de luni, liniile 7 și 16. Transport școlar vom avea la un moment dat, când vor fi angajați mai mulți șoferi, dar până atunci primarul Robu aruncă laude spre șeful STPT.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 7 mai 2026, în Timișoara?
Joi, 7 mai, puteți merge la diverse spectacole sau la expoziții.

Ştiri din Timiș

PROGRAM. Ziua Europei la Timișoara. Evenimentele care te așteaptă în centrul orașului
Timișoara marchează Ziua Europei printr-un program extins, desfășurat în 8 și 9 mai în Piața Libertății, Piața Unirii și Piața Sfântul Gheorghe. Evenimentele aduc împreună spectacole, activități sportive și momente educative dedicate publicului de toate vârstele. 2

Capitală Culturală

FOTO. Labirintul viitorului la Garnizoana Militară: Bienala InterDesign, Dincolo de limite
O senzațională expoziție transformă, în aceste zile, Comenduirea Garnizoanei din Piața Libertății într-un labirint captivant de artă, imaginație, design, semne, inovație și mesaje creative. Curatoriată de conf. univ. dr. Corina Nani, Bienala InterDesign aduce la Timișoara o selecție impresionantă de peste 170 de lucrări provenind din 31 de țări — „proiecte care explorează designul ca un act de sinergie între tehnologie, știință și cultură”.

Capitală Culturală

Concert de jazz simfonic cu Teodora Brody în Grădina Fila
Filarmonica Banatul continuă în 2026 seria de „concerte crossover” inițiată anul trecut, „un demers artistic ce propune un dialog între muzica clasică și jazz, muzică contemporană sau alte expresii sonore ale prezentului”, anunță managerul instituției, Ovidiu Andriș.

Eveniment

FOTO. Lovitură la hoții de fier. Percheziții și prejudiciu de peste 50.000 de euro în dosarul furturilor de pe calea ferată Lugoj–Timișoara
Polițiștii din Lugoj au efectuat 8 percheziții în Timiș și Caraș-Severin într-un dosar de furturi din infrastructura feroviară. Au fost recuperate 207 de profile din fier și alte materiale, cu un prejudiciu de peste 50.000 de euro. Șase persoane au fost duse la audieri, iar ancheta continuă.

Eveniment

Jaf în gara din Timișoara: carduri furate, tranzacții ilegale și un suspect reținut după percheziții
Polițiștii din Timiș au efectuat miercuri două percheziții într-un dosar de furt și fraude informatice, după ce un bărbat a fost deposedat de bunuri și carduri bancare în zona stației CFR Timișoara, iar ulterior au fost făcute tranzacții neautorizate. Doi suspecți au fost identificați, iar unul dintre ei, în vârstă de 36 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore.

Ştiri din Timiș

Consulatele ajung în școlile din Timișoara. Elevii descoperă Europa dincolo de manuale
Primăria Municipiului Timișoara, în parteneriat cu Administrația pentru Sănătate și Educație și Corpul Consular din Timișoara, derulează pentru al treilea an consecutiv proiectul „De Ziua Europei, aducem consulatele în școala ta”. Este o inițiativă dedicată promovării valorilor europene și dialogului intercultural în rândul elevilor.

Ştiri din Timiș

FOTO. Sculpturi cu poveste pe malul Begăi. „Perna” și „Tron” revin în Parcul Alpinet
Timișorenii care se plimbă în aceste zile pe malul Begăi, între Podul Mihai Viteazu și Podul Maria, pot descoperi două sculpturi reamplasate în Parcul Alpinet, readuse în spațiul public după mai multe decenii. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici