Toţi directorii instituţiilor deconcentrate, fie că au fost instalaţi de USL sau de PDL, vor trece printr-o nouă evaluare, iar cei care nu s-au ridicat cerinţelor vor plăti cu funcţia, a declarat, joi, preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin.
Anul acesta vor fi organizate patru zile de evenimente pentru a marca data de 3 August – Ziua Timişoarei. În Piaţa Victoriei vor cânta Desant, Fely & The Band, Vunk, Smiley, Ruby, Sore, Alex Velea, Andreea Banică şi Delia, iar două zile vor fi dedicate Festivalului Blues pentru Timişoara. În Parcul Rozelor vor fi spectacole de muzică populară, va urca pe scenă chiar şi un ansamblu folcloric din Brazilia, iar pe strada Mărăşeşti sunt programate, printre altele, ateliere de bijuterii, de caricatură şi pictură şi se vor preda lecţii de dans. Vedeţi programul complet al manifestărilor de Ziua Timişoarei.
BC Timişoara a reuşit transferul unui nou jucător de valoare. Este vorba de americanul Tremayne Johnson. El a mai jucat şi în campionatul universitar de peste ocean, în NCAA.
Timişoara va avea după doi ani din nou fotbal de primă ligă. ACS Poli va debuta pe prima scenă fotbalistică vineri seara, de la ora 20.45, pe „Dan Păltinişanu", chiar împotriva lui Dinamo Bucureşti. Antrenorul bănăţenilor, Vali Velcea, e încrezător în şansele echipei sale şi spune că Timişoara va câştiga.
Militarii Balationului 2 Manevră „Scorpionii Galbeni", care se află de aproape opt luni în Afganistan, se vor întoarce acasă. Primele transporturi sunt aşteptate să ajungă la Timişoara începând din această săptămână.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara se pregătește să susțină financiar cu fonduri proprii două investiții importante în școli: extinderea Școlii Gimnaziale nr. 7 „Sfânta Maria”, pentru care trebuie să asigure o cofinanțare de 10 milioane de lei, și reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din Fabric, rămasă fără bani din PNRR.
Ştiri din Timiș
Lucrările la calea ferată dintre Calacea și Aradu Nou vor duce, în luna mai, la suspendarea mai multor trenuri între Arad și Timișoara. CFR Călători va introduce autobuze pentru transbordarea pasagerilor pe traseele afectate.
Ştiri din Timiș
Trei proiecte ale Consiliului Județean Timiș – noua sală de concerte, reabilitarea Palatului Baroc și centrul comunitar „Forum 01115” – vor fi incluse în strategia Primăriei Timișoara pentru a deveni eligibile pentru fonduri europene.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara organizează, alături de Asociația Nație Prin Educație, în perioada 4-9 aprilie, prima ediție a programului „Let’s Bootcamp to the Worlds”. Evenimentul este dedicat celor mai bune opt echipe de robotică din România, calificate la etapa mondială a competiției FIRST Tech Challenge.
Eveniment
Accident rutier produs în noaptea de 2 spre 3 aprilie pe Autostrada A1 Deva–Nădlac, în zona localității Seceani, pe sensul de mers Arad–Timișoara. Cinci persoane au fost rănite și transportate la spital.
Utile
Vineri, 3 aprilie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.