Locuitorii de pe Calea Buziaşului din Timişoara şi alte câteva străzi din zonă vor rămâne miercuri fără apă la robinete din cauza unor lucrări ale Aquatim. Va fi conectată o nouă conductă la reţeaua de distribuţie a apei potabile.
Începând de la mijlocul acestei luni, Colterm va începe probele la rece astfel încât din octombrie, în funcţie de temperaturile care se vor înregistra, timişorenii să poată beneficia de încălzire.
Colterm nu mai primeşte nicio cerere de debranşare de la sistemul centralizat de încălzire. Directorul general al companiei locale de termoficare din Timişoara, Petrică Pampu, a anunţat, luni, că vineri, 31 august, a fost ultima zi în care se mai puteau depune cereri de deconectare.
Un număr de 683 de lucrări de la sesiunea de toamnă a bacalaureatului în Timiş au fost trimise la recorectare.
Timişoara va juca partida derbi cu UTA în noul echipament oficial al clubului. Sponsorul tehnic al echipei a trimis primele rânduri de tricouri, acestea sunt în dungi alb-negru şi poartă pe piept noua siglă oficială.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la ateliere sau petreceri.
Ştiri din Timiș
În multe locuințe, televizorul nu mai este doar un ecran pe perete, ci centrul discret al camerei de zi. El adună familia, susține serile de film și, tot mai des, devine fereastra spre streaming, sport și conținut online.
Eveniment
Vijelia de vineri după-amiază a provocat mai multe intervenții în Timiș. Pompierii au avut 12 misiuni, după ce copaci și crengi au căzut, inclusiv peste patru mașini, iar o gospodărie din Chișoda a fost inundată.
Ştiri din Timiș
Un elev din Timișoara a obținut o performanță de excepție la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială (IOAI 2026), desfășurată în perioada 2–8 august, la Astana, în Republica Kazahstan.
Cinema
Recomandarea din această săptămână este „Monsters of God”, un documentar împărțit în cinci episoade care explorează lumea traficului ilegal cu reptile și oamenii care au contribuit la transformarea unei pasiuni de nișă într-o afacere clandestină cu ramificații internaționale.
Ştiri din Timiș
Un timișorean a primit premiul I la nivel național, la categoria „Părinte - agent al schimbării”, în cadrul celei de-a IX-a ediții a Galei Elevului Reprezentant, organizată de Consiliul Național al Elevilor.
Ştiri din Timiș
Lucrările la Arena „Eroii Timișoarei” din Calea Buziașului au ajuns la un stadiu de aproximativ 85%. Deși canicula a întrerupt temporar montarea acoperișului, constructorul estimează că stadionul ar putea fi recepționat înainte de termenul contractual din decembrie.
7
Eveniment
Patru mașini s-au accidentat vineri în zona Metro din Calea Șagului, traficul fiind afectat.