Dacă aveţi programat un drum pe şoselele patriei şi aveţi nevoie de rovinietă e bine de ştiut că de luni aceasta nu se mai poate achiziţiona la două dintre societăţile cu cea mai întinsă reţea. Compania de drumuri a anunţat că taxa de drum nu se va mai putea plăti în oficiile Poştei şi la benzinăriile Rompetrol.
Primăria Timişoara continuă demersurile pentru desfiinţarea „acvariului” din centrul oraşului. Construcţia din sticlă ar urma să fie mutată pe bulevardul Republicii nr. 12, vizavi de Parcul Central, spune primarul Nicolae Robu. Consilierii locali au aprobat, la finele săptămânii trecute, un proiect privind demararea unui parteneriat public-privat în vederea realizării unui spaţiu cu funcţiuni de interes public pe terenul respectiv.
„Vânătoarea de talente” e la final. Mentorii timişoreni ai Teatrului Virtual sunt gata să intre în scenă. Cine sunt cei care vor juca spectacolul duplex Timişoara- Szeged, cine sunt cei 2000 de tineri de o parte implicaţi, de o parte şi de cealaltă a graniţei, în proiectul cu finanţare europeană de 274.067,11 euro? Răspunsurile le vor da, mâine, artiştii profesionişti angajaţi în misiunea mentoratului.
Începerea noului an universitar poate însemna şi creşterea interesului pentru diferite droguri. Studenţii pot fi atraşi spre consumul acestor substanţe. Centrul Antidrog şi-a propus să creeze o reţea de voluntari, persoane selectate din mediul academic timişorean, cară să lucreze direct cu tineri pentru promovarea prevenţiei utilizării drogurilor.
Localitatea timişeană Covaci a găzduit o nouă ediţie a deja cunoscutului festival Dacii Liberi. Concursuri inedite, prezentări de port tradiţional dacic şi roman, dar şi simulări ale luptelor purtate de cele două tabere, toate acestea au atras peste o sută de vizitatori pe stadionul din localitate. Urmăriţi o galerie foto de la eveniment!
Eveniment
Cel puțin opt persoane au murit, iar alte cel puțin 15 au fost rănite în urma unui atac armat produs vineri într-un liceu din provincia Nonthaburi, la periferia Bangkokului. Potrivit Mediafax, care citează Reuters, autorul atacului era elev al școlii și și-ar fi ucis mai întâi bunicii, înainte de a deschide focul asupra profesorilor și colegilor.
Ştiri din Timiș
CNAIR anunță că, din 31 august, va deveni operațional Sistemul de Tarifare Rutieră Electronică din România (STRR), împreună cu TollRo pentru camioanele de peste 3,5 tone. Tarifele vor fi aplicate efectiv începând cu 1 octombrie.
Ştiri din Timiș
Primul loc de joacă modernizat prin noul program al Primăriei Timișoara a fost finalizat pe strada Orșova. Spațiul a fost complet reamenajat, cu echipamente noi, alei și iluminat modernizate, mobilier urban și zone verzi refăcute, urmând și alte investiții în cartiere.
Ştiri din Timiș
STPT se apropie de finalizarea primei campanii de frezare a șinelor de tramvai cu noul utilaj achiziționat în această primăvară. Până acum au fost recondiționați peste 25 de kilometri de cale de rulare, iar intervențiile vizează reducerea zgomotului și a vibrațiilor.
Azi în Timișoara
USR, împreună cu PNL, a sesizat Curtea Constituțională în privința noii legi a integrității, adoptată miercuri de Parlament, susținând că două dintre amendamentele introduse de PSD și AUR sunt neconstituționale. Formațiunea afirmă că unul dintre acestea îl vizează direct pe primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Sănătate
Autoritățile sanitare din Africa și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) vor să investigheze dacă virusul Ebola a suferit o mutație, în contextul creșterii rapide a numărului de cazuri în Republica Democrată Congo. Focarul este provocat de varianta Bundibugyo, pentru care în prezent nu există un vaccin aprobat, potrivit Agerpres, care citează DPA.
Mapamond
O româncă a fost arestată în Germania, fiind suspectată de spionaj în favoarea Rusiei și de implicare într-un presupus plan de asasinare a unui director al unei companii germane de drone, care are legături comerciale cu Ucraina.
Ştiri din Timiș
Timișorenii care nu au venituri sau au venituri reduse pot verifica dacă se încadrează în condițiile pentru acordarea Venitului Minim de Incluziune (VMI), un sprijin financiar acordat de stat persoanelor și familiilor aflate în situații vulnerabile. Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) le reamintește celor interesați că pot solicita informații și îndrumare pentru accesarea acestui sprijin.