Coaliţia guvernamentală nu funcţionează
şi la Făget. Mai mult, aici, candidaţii
celor două partide care conduc ţara se vor
înfrunta în turul doi al alegerilor pentru
funcţia de primar.
În clubul No Name, noaptea
îndrăgostiţilor a stat sub semnul... modei.
Manechinele de la Select Models au făcut din nou show,
defilând în rochii de seară, ţinute
casual şi lenjerie intimă provocatoare. Prezentare
Moda
| 
Pregătirea centralizată de la Marbella nu s-a
terminat prea bine pentru Gabi Balint şi elevii
săi. FC Timişoara a terminat la egalitate cu
Spartak Moscova, deşi au condus până pe
final (1-1), iar duminică,
„alb-violeţii” au fost învinşi
în ultima zi a cantonamentului iberic de Brondby
Copenhaga (0-2).
Minune sau nu, reprezentanţii PNL şi ai PSD, mai
mari sau mai mici recunosc lipsa preocupărilor de la
centru pentru infrastructura timişeană. Drumurile
Timişului nu sunt aşa cum ar trebui, a spus-o
Mircea Geoană, şeful „mare” de la
PSD, o recunosc şi noii parlamentari de Timiş ai
PNL.
După o victorie neconvingătoare în meciul
cu CSM Oradea, baschetbaliştii de la BCM Elba par
că nu îşi mai revin. Au pierdut la Sibiu
în intermediară, iar sâmbătă, au
fost învinşi foarte clar şi la
Piteşti.
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea, în vârstă de 71 de ani, a anunțat duminică, 11 octombrie, că va fi supus unei intervenții chirurgicale pentru îndepărtarea unui nodul pulmonar, depistat într-un stadiu incipient în urma unor investigații medicale recente.
Lugoj
Nouă firme și asocieri s-au înscris la licitația Primăriei Lugoj pentru reabilitarea a trei clădiri din ansamblul Liceului „Coriolan Brediceanu”. Contractul are o valoare de aproape 17,5 milioane de lei, cu TVA.
Ştiri sportive
Cristiano Ronaldo a fost suspendat provizoriu de Federația Portugheză de Fotbal, după ce a părăsit cantonamentul naționalei înaintea meciului cu Danemarca. Cazul său va fi analizat de Comisia de Instrucție Disciplinară.
Capitală Culturală
În parcul din jurul Castelului Huniade, cavalerii își vor încrucișa spadele, meșterii își vor deschide atelierele, iar menestrelii vor readuce la viață muzica vechilor curți și taverne. Muzeul Național al Banatului invită publicul la Festivalul Medieval.
1
Mapamond
Aeroportul internațional King Khalid din capitala Arabiei Saudite a fost lovit sâmbătă de o rachetă lansată din Yemen, care a explodat între două terminale de pasageri.
1
Turism
Franța este una dintre țările europene cu cel mai bogat patrimoniu istoric și cultural. De la catedrale gotice și palate regale până la cetăți medievale, apeducte romane și orașe construite în jurul marilor târguri medievale, fiecare regiune spune o poveste diferită.
Azi în Timișoara
Duminică, 11 octombrie, puteți merge la teatru, balet, festivaluri și proiecții de film sau puteți vizita expozițiile deschise în oraș.
Ştiri din Timiș
Timișoara găzduiește, în perioada 21-25 octombrie 2026, o nouă ediție de toamnă a Salonului Industriei Ușoare. Evenimentul va avea loc la Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și va reuni peste 50 de firme expozante din întreaga țară.