La Moraviţa, poliţiştii au început
să organizeze acţiune după acţiune
împotriva traficanţilor de ţigări.
Agenţii au reuşit să confişte 4500 de
pachete de ţigări netimbrate numai de la un
singur cetăţean.
Preşedintele lui FC Timişoara, Marian Iancu, a
declarat la finalul meciului pierdut în faţa lui
Dinamo, scor 1-3, că nu înţelege de ce
echipa sa s-a retras după ce a deschis scorul şi
consideră că adversarul nu a arătat nimic
în plus.
Cele şase numere extrase duminică la Loto 6/49
sunt 11, 24, 46, 30, 38 şi 19, iar premiul în
valoare de peste 10,5 milioane de euro nu a fost
câştigat.
sunt 11, 24, 46, 30, 38 şi 19, iar premiul în
valoare de peste 10,5 milioane de euro nu a fost
câştigat.
O ieşire la iarbă verde cu prietenii s-a
transformat într-o tragedie pentru un
tânăr de 20 de ani care s-a înecat
duminică după-amiază, la Şag, în
apele râului Timiş.
Timişoara a pierdut la Ploieşti, 71-79, dar
măcar a văzut că gruparea prahoveană nu
este invincibilă. Acest lucru a fost demonstrat
şi de nou-promovata Craiova care a învins
în sezonul regulat Asesoft, dar şi Sibiul, care
doar din cauza arbitrilor nu a ajuns în ultimul act
al campionatului naţional.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara începe, din 1 octombrie, preluarea cererilor pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie aferente sezonului rece 2026–2027. Beneficiarii trebuie să îndeplinească anumite condiții de venit, iar cererile pot fi depuse atât fizic, cât și online.
Mapamond
Parlamentul ungar a votat ridicarea imunității premierului Peter Magyar, la cererea acestuia, pentru ca el să poată fi anchetat într-un dosar de furt.
Ştiri din Timiș
Elevii din Timiș s-au alăturat luni, 28 septembrie, protestului național față de proiectul de lege care prevede introducerea uniformei școlare obligatorii. Consiliul Național al Elevilor i-a îndemnat pe elevi să poarte negru la școală, în semn de protest față de măsura adoptată deja de Senat și care urmează să meargă la Camera Deputaților, care este for decizional.
1
Ştiri din Timiș
Șoferii din vestul țării vor fi opriți, de la finalul lunii, pentru anchete de circulație derulate de DRDP Timișoara. Prima acțiune are loc miercuri, 30 septembrie, în mai multe puncte din cele patru județe din vestul țării gestionate de direcție.
Eveniment
Un microbuz care transporta elevi a fost oprit de polițiști, luni, la Recaș, după ce șoferul a încercat să evite un filtru rutier. În mașină erau 20 de copii, deși microbuzul avea doar 15 locuri, iar testarea cu etilotestul a arătat că șoferul consumase alcool.
România
Românii vor trece la ora de iarnă în noaptea de 24 spre 25 octombrie. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, iar ziua de duminică va avea 25 de ore. Schimbarea vine la cea mai timpurie dată posibilă potrivit regulilor europene.
România
PSD a decis luni, în unanimitate, să nu susțină Guvernul Siegfried Mureșan, după ce social-democrații au reclamat că au primit programul de guvernare cu doar câteva minute înaintea ședinței. Parlamentarii PSD vor participa însă la audieri și la votul din plen.
3
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. FORVIA HELLA, furnizor automotive internațional, continuă să fie prezent în comunitățile locale prin programul său de responsabilitate socială. În România, la Lugoj, unde compania are cea mai mare fabrică la nivel global a diviziei Lifecycle Solutions, cel mai recent proiect reprezintă un efort comun – companie, societate civilă, administrație – de a readuce în atenția locuitorilor un reper industrial: turnul de apă din parcul George Enescu.