Micuţul de numai doi ani, din Biled, a fost lovit
în cap, accidental, de copilul unui vecin, la
sfârşitul lunii trecute.
Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor au
început urmărirea penală în cazul
administratorului şi a unuia dintre directorii
depozitului de materiale de construcţii implicat
în frauda de aproape un milion de euro. Cei doi sunt
cercetaţi penal pentru înşelăciune. Video

Bicicliştii timişoreni au doar câteva piste
special amenajate în oraş, şi acelea sunt
blocate frecvent de şoferii care îşi
parchează autoturismele chiar acolo.
Poliţiştii comunitari şi inspectorii ADP au
ridicat, în ultimele zile, cinci autovehicule care
blocau circulaţia bicicliştilor. Video

Noua ediţie de campionat se anunţă la fel de
echilibrată ca şi cea încheiată
în luna iunie. Şeful echipei FC Timişoara,
Marian Iancu, crede că pentru al treilea an la
rând, titlul va fi o afacere al echipelor din afara
Bucureştiului.
Revoltele etnice de duminică din Urumqi, capitala
regională a Xinjiang, cu populaţie
musulmană, s-au soldat cu 140 de morţi, a
anunţat luni un purtător de cuvânt al
guvernului, care a precizat că sute de persoane au
fost arestate, relatează AFP.
regională a Xinjiang, cu populaţie
musulmană, s-au soldat cu 140 de morţi, a
anunţat luni un purtător de cuvânt al
guvernului, care a precizat că sute de persoane au
fost arestate, relatează AFP.
Azi în Timișoara
Miercuri, 23 septembrie, puteți participa la ateliere de origami și de grafică sau să mergeți la film.
Mapamond
SUA și Danemarca au semnat un pact de securitate privind Groenlanda, care permite extinderea și modernizarea prezenței militare americane pe insulă și introduce restricții pentru investițiile din țări din afara NATO. Acordul reafirmă suveranitatea Danemarcei și dreptul groenlandezilor la autodeterminare.
Eveniment
Un pasager a fost rănit, marți seara, într-un accident produs pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara. Cei doi șoferi au fost testați cu etilotestul, rezultatele fiind negative. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara s-a reunit marți, 22 septembrie, într-o ședință în care au fost supuse la vot mai multe proiecte privind patrimoniul municipiului, investițiile, transportul public și bugetul local.
1
Eveniment
Fostul polițist Stelian Paven a fost reținut din nou, fiind suspectat că s-a dat drept polițist în Timișoara și i-a cerut unei șoferițe 1.500 de lei pentru a nu-i reține permisul. El mai este cercetat în dosare similare din Arad și Bihor.
1
Ştiri din Timiș
Lucrările din Piața Traian au ajuns la jumătatea celei de-a doua etape, iar Primăria Timișoara spune că șantierul are un avans față de graficul inițial. În lunile următoare, intervențiile se extind și în zona Sinagogii din Fabric.
2
Ştiri din Timiș
Muzeul Apei din Timișoara găzduiește sâmbătă, 26 septembrie, Târgul Științescu & prietenii 2026. Evenimentul are loc între orele 11:00 și 15:00 și aduce activități de știință și tehnologie pentru copii, tineri și adulți. Accesul este gratuit.
Capitală Culturală
Cea de-a patra ediție a Festivalului de film și cultură balcanică TAIFAS începe luni, 12 octombrie, la Cinema Timiș. Evenimentul de deschidere este spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, programat de la ora 19:30, o producție a Teatrului de Stat Constanța, regizată de Carmen-Lidia Vidu.