Ofiţerii din cadrul Serviciului de Investigare a
Fraudelor, împreună cu reprezentanţi ai
Gărzii Financiare, OPC, DSV şi Direcţiei
pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală
Timiş s-au luat de pieţarii care
încalcă legea comerţului. Organele de
control au reuşit, în numai patru ore, să
aplice două amenzi în valoare de 6000 de lei.
Trupa Sonatic îi aşteaptă cu chef de
cântat pe toţi doritorii la un recital de zile
mari, ce va avea loc vineri seara la Casa Studenţilor.
Reprezentanţii societăţii Aquatim
anunţă noi întreruperi în furnizarea
apei reci, vineri, pe mai multe străzi din
Timişoara, de această dată în
cartierul Plopi. Vor fi efectuate lucrări de extindere
la reţele, la intersecţia străzilor Deta cu
Martir Nicolae Lăcătuş.
Şoferii de taxi din Timişoara care se ştiu
în neregulă preferă,
bineînţeles… programul de noapte. De
aceea, poliţiştii comunitari au organizat,
în noaptea de miercuri spre joi, o nouă
acţiune de verificare, împreună cu liderii
de sindicat ai taximetriştilor. Agenţii au
aplicat şase sancţiuni.
Joi s-au afişat rezultatele finale ale examenului de
Bacalaureat, după examinarea contestaţiilor.
Încă 28 de elevi au obţinut medii de
trecere, ceea ce a crescut promovabilitatea în
Timiş de la 93,7% la 94,16%. În plus, peste 100
de elevi se bucură de note mărite.
Mapamond
SUA și Danemarca au semnat un pact de securitate privind Groenlanda, care permite extinderea și modernizarea prezenței militare americane pe insulă și introduce restricții pentru investițiile din țări din afara NATO. Acordul reafirmă suveranitatea Danemarcei și dreptul groenlandezilor la autodeterminare.
Eveniment
Un pasager a fost rănit, marți seara, într-un accident produs pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara. Cei doi șoferi au fost testați cu etilotestul, rezultatele fiind negative. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara s-a reunit marți, 22 septembrie, într-o ședință în care au fost supuse la vot mai multe proiecte privind patrimoniul municipiului, investițiile, transportul public și bugetul local.
1
Eveniment
Fostul polițist Stelian Paven a fost reținut din nou, fiind suspectat că s-a dat drept polițist în Timișoara și i-a cerut unei șoferițe 1.500 de lei pentru a nu-i reține permisul. El mai este cercetat în dosare similare din Arad și Bihor.
1
Ştiri din Timiș
Lucrările din Piața Traian au ajuns la jumătatea celei de-a doua etape, iar Primăria Timișoara spune că șantierul are un avans față de graficul inițial. În lunile următoare, intervențiile se extind și în zona Sinagogii din Fabric.
2
Ştiri din Timiș
Muzeul Apei din Timișoara găzduiește sâmbătă, 26 septembrie, Târgul Științescu & prietenii 2026. Evenimentul are loc între orele 11:00 și 15:00 și aduce activități de știință și tehnologie pentru copii, tineri și adulți. Accesul este gratuit.
Capitală Culturală
Cea de-a patra ediție a Festivalului de film și cultură balcanică TAIFAS începe luni, 12 octombrie, la Cinema Timiș. Evenimentul de deschidere este spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, programat de la ora 19:30, o producție a Teatrului de Stat Constanța, regizată de Carmen-Lidia Vidu.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 59 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Recaș, după ce a fost depistat conducând un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.