Magistraţii de la Curtea de Apel Timiş au judecat miercuri cererea de punere în libertate a celor doi studenţi acuzaţi că l-au ucis pe Trifu Schroth într-o cameră de cămin din Timişoara.
Primăria Timişoara a preluat, în
sfârşit, personalul medical care îşi
desfăşoară activitatea în cabinetele
din unităţile de
învăţământ. Este vorba de 160 de
medici şcolari, medici dentişti, asistenţi
medicali şi mediatori sanitari.
Cu siguranţă Fortuna Covaci este cea mai surprinzătoare, şi poate chiar cea mai plăcută prezenţă în acest sezon competiţional din liga a II-a, seria B. Satul care nu numără mai mult de 600 de suflete va primi în acest sezon vizita unor echipe de tradiţie ca FC Argeş, U Cluj, UTA, FC Bihor, Rm. Vâlcea, etc...
Reprezentanţii primăriei le reamintesc
suporterilor care vor să ia parte la meciul FC
Timişoara - Şahtior Doneţk şi să
evite pe cât posibil aglomeraţia din jurul
arenei că au la dispoziţie, în zona
Stadionului „Dan Păltinişanu”,
şi o parcare recent amenajată, cu peste 500 de
locuri.
A rămas fără acoperiş şi a vrut să-şi ia viaţa când autorităţile au intrat cu buldozerele în casa în care locuia. Când a realizat că va rămâne pe drumuri cu întreaga familie, un tânăr de 25 de ani dintr-o localitate din Timiş s-a urcat pe imobilul pe care-l ocupase abuziv şi a ameninţat că se sinucide.
| 
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz pregătește un eveniment pe 27 septembrie, la șase ani de la câștigarea Primăriei Timișoara și cu trei zile înainte de expirarea mandatului său, în contextul noii legi a integrității. „Timișoara. Revoluția continuă” este numele acțiunii.
Eveniment
Un șofer de autobuz a accidentat un minor duminică în centrul Timișoarei.
Eveniment
Un bărbat a fost rănit după un accident petrecut duminică pe Calea Sever Bocu din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Proiectul-pilot de colectare separată a biodeșeurilor din piețele Timișoarei a strâns aproape 53 de tone în prima lună. Fructele, legumele, florile și resturile alimentare sunt transformate în biogaz, energie electrică și fertilizator organic.
Ştiri din Timiș
Lucrările de modernizare a Lotului 1 Caransebeș–Lugoj avansează în Stația Caransebeș Triaj, unde constructorul intervine la linii, aparate de cale, linia de contact și instalațiile aferente. Lotul a fost cel mai întârziat din proiect.
2
Turism
Vrei să pleci câteva zile în Europa, dar te-ai săturat de cozile și aglomerația din marile capitale turistice? Cinci orașe mai puțin frecventate de turiști oferă o combinație atractivă de cultură, gastronomie, arhitectură și plimbări într-un ritm mai relaxat. Nantes, Basel, Lübeck, Parma și Santander au fost incluse de cotidianul The Guardian într-o selecție de destinații europene ideale pentru un city-break diferit.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.