Pasiunea pentru motoare l-a făcut pe un timişorean să-şi deschidă singurul atelier profesionist de tuning de motociclete din vestul ţării. Astfel că, la ieşire din Timişoara spre Dumbrăviţa, iubitorii de senzaţii tari pe două roţi vin să-şi modifice sau chiar să-şi construiască motorul ideal. Motoare unicat, realizate la Timisoara
Meciul FC Timişoara-Astra Ploieşti, din etapa a 6-a, se va juca în cele din urmă pe stadionul Gloria din Buzău, deşi iniţial era programat pe Giuleşti, ca urmare a unor neînţelegeri între oficialii timişoreni şi cei ai Rapidului, a declarat patronul bănăţenilor Marian Iancu.
Scene demne de un circuit de curse, duminică noapte, în faţa Secţiei 5 Poliţie, din Timişoara. Mai mulţi motociclişti s-au dat în spectacol luându-se la întrecere şi încălcând toate regulile de circulaţie, pe Calea Aradului. Toate acestea sub nasul poliţiştilor care îşi vedeau liniştiţi de treabă... în secţie. Video
Timişorenii din cartierele Aradului, Torontalului, Lipovei, Circumvalaţiunii, Mehala, Ronaţ şi Blaşcovici se plâng de mizeria de pe străzi, dar şi de rampele clandestine de deşeuri care se formează în zonele de blocuri, pe spaţii verzi, unde unii aruncă gunoaie în continuare, deşi au fost curăţate periodic.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 19 septembrie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.

Eveniment

VIDEO. Conductă de gaz spartă, la Sânnicolau Mare. Autoritățile au evacuat locuitorii
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case

Eveniment

Prima sentință din dosarul uciderii lui Mario. Detenție pentru 15 ani și daune morale de un milion de euro
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.

România

România ar putea fi retrogradată la „junk” dacă se prelungește criza politică, suține agenția de rating Fitch
Criza politică din România începe să pună presiune și pe ratingul de țară. Fitch avertizează că România ar putea ajunge în categoria „junk” dacă nu va avea în curând un guvern funcțional și un plan credibil pentru reducerea deficitului bugetar. 1

Mapamond

UE îi mai trimite 3,3 miliarde de euro Ucrainei. Banii merg pe drone și rachete
Uniunea Europeană deblochează încă 3,3 miliarde de euro pentru Ucraina, bani care vor fi folosiți pentru achiziția de echipamente de apărare, inclusiv drone și rachete. Este a patra tranșă acordată Kievului în cadrul împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru 2026-2027. 6

Ştiri din Timiș

Traficul din centrul Timișoarei, afectat și duminică, și săptămâna viitoare de evenimente sportive și culturale
Timișoara se umple de restricții de circulație în următoarele zile, odată cu organizarea mai multor evenimente sportive și culturale. Traficul va fi închis pe traseul Timișoara Grand Prix, iar parcarea de la Modex va fi rezervată pentru șase zile. 2

Eveniment

Bărbat prins în flagrant cu substanțe psihoactive porționate pentru vânzare, în Timiș
Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost prins în flagrant, în județul Timiș, în timp ce ar fi deținut în autoturism substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, porționate pentru comercializare. Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus inițial reținerea acestuia, iar ulterior Tribunalul Timiș a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Ştiri din Timiș

Camere de supraveghere pe pista de biciclete Timișoara–Serbia. CJ Timiș vrea să țină ATV-urile și mașinile departe de traseu
Pista de biciclete care leagă Timișoara de Serbia va fi supravegheată mai atent după lucrările de reabilitare. Consiliul Județean Timiș anunță măsuri pentru a împiedica accesul autovehiculelor pe traseul destinat bicicliștilor, după ce au fost semnalate situații în care ATV-uri și mașini au circulat pe pistă. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici