Trei milioane de copii instituţionalizaţi, preşcolarii, elevii şi studenţii vor fi vaccinaţi gratuit împotriva gripei porcine, începând cu 1 decembrie, a anunţat, sâmbătă, ministrul Sănătăţii, Ion Bazac.
Craterul buclucaş, apărut în asfalt, pe strada Liniştei, a fost astupat. Asta după ce, un tânăr din Timişoara şi-a distrus roţile de la BMW, în urmă cu două zile.
Deschiderea noii stagiuni de la Filarmonica Banatul va avea loc fără tenorul Joseph Callejo. Acesta i-a anunţat pe organizatori că nu va mai putea onora contractul din România, pe motiv de boală.
Scoteau bani frumoşi din traficul de imigranţi. Vorbim despre şase persoane care au fost aduse, joi noapte şi vineri dimineaţa, la sediul DIICOT, pentru audieri, fiind acuzate că facilitau trecerea peste graniţă a unor cetăţeni sârbi, cu destinaţia Italia.
Recesiunea amână investiţiile hoteliere la Timişoara. Deşi era programată pentru acest an, demararea construcţiei unui hotel sub brandul Ramada la Timişoara va fi amânată. Operată de grupul hotelier american Wyndham, marca Ramada ar fi trebuit să fie prezentă la Timişoara în următorii ani. Wyndham deţine mărcile Ramada sau Howard Johnson, dar şi marca omonimă, destinată hotelurilor de lux.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la expoziții sau spectacole.
Ştiri din Timiș
Transportul public din Timișoara va circula după un program și trasee modificate sâmbătă, când centrul orașului găzduiește evenimentele „Străzi pentru comunitate”. STPT deviază mai multe linii, inclusiv vaporașele vor fi suspendate temporar pe un sector al Begăi.
2
Ştiri din Timiș
Sorin Grindeanu contestă rapid desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier și îl acuză că nu apără interesele României. Liderul PSD spune că partidul va decide luni dacă va vota viitorul guvern.
5
Ştiri din Timiș
Nicușor Dan îl indică pe Siegfried Mureșan drept prima sa opțiune pentru funcția de premier, după consultările de joi de la Cotroceni. Europarlamentarul a cerut însă timp de gândire, astfel că decretul de desemnare nu a fost încă publicat. UPDATE. Mureșan a avut nevoie de doar 5 minute de gândire
15
Eveniment
Un bărbat de 51 de ani a fost prins de polițiști, în noaptea de 17 septembrie, în timp ce conducea prin Ianova fără permis, fără plăcuțe de înmatriculare și după ce consumase alcool. Aparatul alcooltest a indicat 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar verificările au arătat că nu era la prima abatere.
1
România
Escrocii își schimbă metodele, iar telefonul a devenit una dintre principalele arme folosite pentru a-i păcăli pe români. În prima jumătate a anului 2026, 42% dintre incidentele de fraudă raportate către Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) au fost de tip „vishing” – înșelătorii realizate prin apeluri telefonice.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Lucrul cu motocoasa presupune mai mult decât alegerea unui utilaj suficient de puternic pentru vegetația pe care vrei să o tai. Greutatea echipamentului, modul în care aceasta este distribuită pe corp și libertatea de mișcare pot influența considerabil confortul în timpul utilizării, mai ales atunci când lucrezi pe suprafețe mari sau pentru perioade îndelungate. Un ham pentru motocoasă nu este doar un accesoriu care susține utilajul, ci o componentă importantă pentru echilibru, stabilitate și reducerea presiunii exercitate asupra brațelor și spatelui.