Meci de etapa a 10-a din Liga I. Sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 21:00, FC Timişoara întâlneşte Ceahlăul Piatra Neamţ pe stadionul "Dan Păltinişanu".
Duminică, 18 octombrie 2009, Clubul Sportiv Tibiscus şi echipa „Verde pentru Biciclete” vă invită la un concurs de ciclism de şosea. La concursul de tip open se vor putea înscrie aproape toţi cicliştii doritori, cu orice tip de bicicletă, mai puţin cei care au sub 14 ani.
Preşedintele Traian Băsescu le-a spus liderilor de formaţiuni că va anunţa ce decizie va lua în legătură cu formula guvernamentală şi numele premierului desemnat în cursul zilei de joi, aşteptându-se ca partidele să mai discute până atunci.
Meciul lui Poli Timişoara din optimile de finală ale Cupei României, împotriva Astrei Ploieşti,a fost mutat cu o zi înainte faţă de cum fusese programat iniţial.
Academicianul Dan Berindei, vicepreşedinte al Academiei Române şi savant cunoscut la nivel internaţional, a primit miercuri, în sala Aula Magna a Universităţii de Vest, într-un cadru festiv, titlul de Dr. Honoris Causa.
Eveniment
Câteva mii de fermieri și susținători ai mișcării suveraniste s-au adunat marți, 15 septembrie, în Piața Victoriei din București, într-un protest care a început cu revendicări legate de situația fermierilor, dar care a degenerat în confruntări cu forțele de ordine, relatează Agerpres și HotNews.ro. Jandarmii au folosit de mai multe ori gaze lacrimogene, după ce unii manifestanți au forțat cordoanele și au aruncat cu obiecte, inclusiv cu bâte și semne de circulație.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Se apropie din nou o zi deosebită pentru specialiștii în sudare și pentru toți cei pasionați de tehnologie. Marți, 22 septembrie 2026, între orele 09:00 și 16:00, CM Metal, reprezentant certificat Fronius în România, vă deschide porțile pentru ediția a V-a a evenimentului Open Day, o zi dedicată inovației și experiențelor practice.
Ştiri din Timiș
O singură ofertă pentru finalizarea creșei din Ciarda Roșie, abandonată la 30% de primul constructor
O singură ofertă a fost depusă la licitația pentru finalizarea creșei de pe strada Cocea din Ciarda Roșie, abandonată de primul constructor la un stadiu de aproximativ 30%. Contractul este estimat la 8,8 milioane de lei, cu TVA, iar lucrările ar trebui finalizate în 15 luni.
Capitală Culturală
„Ce se întâmplă atunci când rigoarea muzicii clasice întâlnește libertatea jazzului? Se naște un dialog plin de eleganță, ritm și spontaneitate”. Este definiția pe care patru excepționali muzicieni timișoreni o propun recitalului cameral de jazz pe care îl vor susține chiar în această seară, în Sinagoga din Cetate.
Ştiri din Timiș
Timișoara intră, de joi, în atmosfera unuia dintre cele mai importante evenimente cinematografice din România. Cea de-a treia ediție a TIFF Timișoara începe pe 17 septembrie și aduce, timp de patru zile, filme premiate la Cannes, Locarno și TIFF, avanpremiere românești, întâlniri cu actori și regizori, masterclass-uri, expoziții, ateliere pentru copii și un cineconcert.
Ştiri sportive
Bucureștiul va găzdui finala Europa League din 2028. UEFA a desemnat Arena Națională pentru ultimul act al competiției, la 16 ani după ce stadionul a mai primit o finală europeană, cea din 2012.
Eveniment
Luni, pe DN 6, polițiștii rutieri din Timiș au dat peste 160 de amenzi și au lăsat nouă șoferi fără permis. În doar patru ore, oamenii legii au verificat participanții la trafic și au descoperit inclusiv două infracțiuni.
2
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara propune o strategie pentru păstrarea și promovarea diversității culturale în următorii cinci ani. Proiectul va fi dezbătut public pe 23 septembrie, înainte de a ajunge în Consiliul Local.
1