Petrom, deţinută de Grupul OMV din Austria, a majorat, de luni, ora 12.00, preţurile de referinţă ale carburanţilor cu şapte bani/litru, ca urmare a evoluţiei cotaţiilor internaţionale la produse petroliere, a anunţat luni compania.
Viitorii preşedinţi pentru secţiile de vot sunt aşteptaţi la Prefectura Timiş. Pentru întocmirea listei de propuneri cu persoanele care doresc să candideze pentru funcţiile de preşedinte şi locţiitor al biroului electoral al secţiilor de votare la alegerile prezidenţiale, Instituţia Prefectului aşteapă cererile de înscriere din partea celor interesaţi.
O fetiţă de numai două luni a fost răpită duminică noaptea, de la o clinică de distrofici din zona Dacia din Timişoara. Din primele cercetări a reieşit că autorul sau autorii faptei au intrat prin efracţie, iar poliţiştii consideră că aceştia ar putea încerca să treacă graniţa. Video

Ştiri din Timiș

Festivalul vânătorilor și pescarilor timișeni în weekend, la Pădurea Verde
În weekend, la Pădurea Verde, are loc o nouă ediție a Festivalului vânătorilor și pescarilor timișeni.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 15 septembrie
Marți, 15 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Dialoguri Sănătoase

Tensiunea musculară: de ce simțim că suntem mereu încordați?
Ai observat vreodată că, fără să îți dai seama, îți ridici umerii spre urechi? Sau că, după câteva ore petrecute la birou, simți că gâtul, umerii și spatele sunt „ca de piatră”? Poate că nu ai făcut niciun efort fizic deosebit, nu ai ridicat greutăți și nici nu ai avut o accidentare. Și totuși, corpul pare că nu mai știe cum să se relaxeze.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 15 septembrie 2026, în Timișoara?
Marți puteți merge la mai multe expoziții.

Eveniment

Motociclist rănit într-un accident la Dumbrăvița. A fost proiectat într-o mașină parcată
Un motociclist în vârstă de 20 de ani a ajuns la spital, luni, în urma unui accident rutier produs pe strada Petöfi Șandor din Dumbrăvița. Tânărul circula regulamentar pe prima bandă când a fost lovit de un autoturism al cărui șofer ar fi schimbat direcția de deplasare. 1

Mapamond

O poveste de dragoste începută pe Tinder a ajuns anchetă NATO. Comandant spaniol, suspendat din cauza partenerei de origine rusă
Un comandant naval spaniol, detașat la baza britanică de la Northwood, a fost suspendat și anchetat după ce a început o relație cu o femeie de origine rusă, cunoscută prin intermediul aplicației de întâlniri.

Ştiri din Timiș

Timișul își consolidează legăturile economice cu Turcia. Noi oportunități pentru companiile din județ
Noi oportunități de colaborare între firmele din Timiș și companiile turcești. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș (CCIAT) și Asociația Oamenilor de Afaceri Turci – TIAD au organizat un forum dedicat dezvoltării relațiilor economice dintre România și Turcia. Evenimentul a reunit 66 de participanți și a pus în discuție proiecte, investiții și noi parteneriate de afaceri. 1

România

Se termină așteptarea. Nicușor Dan anunță desemnarea premierului în această săptămână
Președintele Nicușor Dan anunță că România nu mai poate aștepta și că, în această săptămână, va avea loc o nouă rundă de consultări cu partidele parlamentare, urmată de desemnarea unui candidat pentru funcția de prim-ministru. Șeful statului spune că va nominaliza persoana care are cele mai mari șanse să obțină o majoritate în Parlament. 6

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici