Campania bizoni din traficul timișorean continuă. Cititorii www.tion.ro au trimis o nouă serie de poze cu bizoni surprinși în trafic, în timp ce încălcau legislația rutieră. Bizonul zilei este șoferul unui autoturism Dacia  Logan, care a parcat pe două locuri de parcare rezervate persoanelor cu handicap.
Direcția de Sănătate Publică Timiș lansează campania de vaccinare pentru rujeolă, care se desfășoară cu ocazia Săptămânii Europene a Vaccinării. Timp de o săptămână doctorii vor încerca să convingă timișenii să se prezinte la medicul de familie pentru a-și face vaccinul.
Un timișorean a fost ridicat și dus în arestul Poliției Timiș, după ce magistrații Curții de Apel Timișoara au emis pe numele său un mandat de arestare preventivă. Bărbatul este  suspectat că ar fi racolat mai multe persoane pe care le-a pus să muncească ilegal în străinătate, câștigând bani de pe urma lor.
Peste 1000 de amenzi, cinci dosare penale și peste 40 de permise reținute este bilanțul agenților de la circulație din ultimele zile. Oamenii legii anunță că vor sta cu ochii pe șoferii indisciplinați și în zilele care urmează și că vor acționa cu aparatele radar în sistem cascadă.

Eveniment

Mamă a șase copii, salvată în ultima clipă după ce a încercat să-și pună capăt zilelor, într-o pădure din Banat
O femeie din Ciclova Română, județul Caraș-Severin, a fost găsită inconștientă într-o pădure, la aproximativ 400 de metri de locuința sa, după o operațiune de căutare la care au participat polițiști, voluntari și un echipaj medical. Femeia, mamă a șase copii, a fost transportată la spital, iar ulterior și-a revenit, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin și citate de Radio Reșița.

Eveniment

Bărbat lovit de o mașină după ce a traversat neregulamentar, pe o stradă din Timișoara
Un bărbat de 66 de ani a fost rănit și transportat la spital, luni seara, după ce a fost lovit de o mașină pe strada Johann H. Pestalozzi din Timișoara. Potrivit polițiștilor, pietonul ar fi traversat strada printr-un loc nepermis.

România

Curs de legislație rutieră obligatoriu pentru cei care merg cu trotineta electrică. Proiectul, adoptat de Senat
Persoanele care circulă cu trotineta electrică pe drumurile publice ar putea fi obligate să promoveze un curs teoretic de legislație rutieră și conduită preventivă. Proiectul de lege a fost adoptat luni de Senat și prevede că măsura se va aplica celor care au împlinit 14 ani, cu excepția celor care dețin deja un permis de conducere valabil, relatează Agerpres.

Mapamond

Atac neobișnuit în Franța. Hackerii au încălzit frigiderele din sute de supermarketuri
Sute de supermarketuri din Franța au fost afectate de un atac cibernetic care a compromis sistemele de refrigerare, provocând încălzirea frigiderelor și congelatoarelor și pierderi importante de alimente. Aproximativ 500 de magazine ar fi fost vizate, potrivit estimărilor prezentate de lanțurile comerciale, relatează BBC.

România

Pacienții cu diabet și boli cardiovasculare ar putea beneficia de decontarea tuturor investigațiilor necesare. Proiectul, adoptat de Senat
Pacienții asigurați diagnosticați cu diabet zaharat, afecțiuni rare, boli cardiovasculare, cerebrovasculare, neurologice sau boli cronice de rinichi ar putea beneficia de decontarea tuturor investigațiilor necesare monitorizării, dacă acestea sunt incluse în pachetul de servicii medicale de bază și recomandate de medicul specialist. Senatul a adoptat luni un proiect de lege în acest sens, relatează Agerpres.

România

Femeie ucisă de soț în Galați, deși familia semnalase violențele. Cazul ar fi al 31-lea femicid din acest an
O femeie din localitatea Smulți, județul Galați, a fost ucisă de soțul său, după ce familia semnalase anterior că aceasta era victima violenței domestice. Femeia s-ar fi temut să depună plângere împotriva bărbatului, relatează Observator. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, cazul ar fi al 31-lea femicid înregistrat în România în 2026, însă autoritățile nu au publicat un bilanț oficial al acestor cazuri.

Ştiri din Timiș

Târg de adopții, ateliere și cursuri despre animale, în octombrie, la Timișoara. Participarea este gratuită
Târguri de adopții, ateliere creative și cursuri despre îngrijirea animalelor și fauna sălbatică urbană sunt programate în a doua jumătate a lunii octombrie, la Centrul de zi pentru copii cu dizabilități Podul Lung, în Complexul Studențesc din Timișoara. Activitățile fac parte din proiectul „O Comunitate Blană – Oraș prietenos cu animalele”, derulat de Asociația Colectivul Blană. Participarea este gratuită, însă pentru ateliere este necesară înscrierea online.

Eveniment

Bărbatul din Gelu care a omorât o fetiță de 10 ani și a rănit grav alta a fost trimis în judecată
Un bărbat de 48 de ani a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, după ce ar fi provocat un accident rutier mortal în localitatea Gelu, județul Timiș, în iunie. Potrivit procurorilor, acesta s-ar fi urcat la volan sub influența alcoolului, ar fi lovit două minore și ar fi părăsit locul accidentului.