Serviciul pentru Protecţia Copilului şi Familiei Timişoara anunţă că, în zilele de 26, 27 şi 28 ianuarie 2010 va face plata alocaţiei şi a trusoului pentru copiii nou- născuţi, în cazul persoanelor care au depus cereri... în toamna anului trecut, în perioada 24 septembrie – 23 octombrie 2009.
Oamenii din cele două cartiere ale Timişoarei pot participa, joi, la o întâlnire cu reprezentanţii primăriei, în care vor avea ocazia să expună problemele cu care se confruntă zi de zi şi să primească răspunsuri din partea autorităţilor.
Sâmbătă seara s-a desfăşurat la Los Angeles o nouă ediţie a premiilor Sindicatului Actorilor Americani. Filmul „Ticăloşi fără glorie”, în regia lui Quentin Tarantino, a fost recompensat cu o statuetă pentru cea mai bună distribuţie.
Marea prefacere stilistică muzicală ce a marcat sfârşitul epocii clasico-romantice a fost apariţia impresionismului francez, cu principalii săi reprezentanţi: Claude Debussy şi Maurice Ravel. Sub semnul impresionismului şi a celor doi mari compozitori stă concertul vocal-simfonic al Filarmonicii Banatul din Timişoara de vineri, 29 ianuarie.
Un avion Boeing 737 al Ethiopian Airlines cu 90 de persoane la bord s-a prăbuşit luni dimineaţă în Marea Mediterană, în zona Libanului, după decolarea din Beirut, a anunţat ministrul libanez al transporturilor, Ghazi Aridi, relatează AFP.
Ştiri din Timiș
În weekend are loc Picnic in My Town, unde se celebrează șapte ani de la inaugurarea Iulius Town, dar și zece ani de Street FOOD Festival. Show cu sute de drone sincronizate pe muzică, concerte live ale trupelor The Motans, Killa Fonic, om la lună și alți artiști îndrăgiți, dar și preparate din toate colțurile lumii te așteaptă.
România
Senatul a eliminat examenul separat de admitere la liceu, care fusese prevăzut în actuala Lege a învățământului preuniversitar.
Ştiri din Timiș
Instituția Prefectului – Județul Timiș introduce un nou regulament pentru gestionarea petițiilor, acordarea audiențelor și consilierea cetățenilor. Prefectul Paul Finta spune că măsura vine în contextul unui volum ridicat de solicitări și urmărește un circuit mai clar și mai eficient al problemelor semnalate de timișeni.
Eveniment
Aproape 20 de tone de tutun pentru narghilea, sute de litri de alcool și alte bunuri au fost descoperite într-un camion oprit la Punctul de Trecere a Frontierei Jimbolia. Șoferul a fost arestat preventiv, iar anchetatorii spun că marfa ar fi produs un prejudiciu de aproximativ 17 milioane de lei bugetului de stat.
1
Ştiri din Timiș
Salome Zurabișvili, prima femeie președinte a Georgiei, vine la Timișoara Forum for European Values, în noiembrie. Ea devine al doilea fost șef de stat confirmat, după portughezul Marcelo Rebelo de Sousa.
3
Eveniment
Cu o zi în urmă, în localitatea timișeană Ohaba Lungă, o sesizare despre o poartă care risca să cadă peste copii s-a transformat într-un scandal pe holul primăriei, soldat la rândul său cu un dosar penal pentru lovire sau alte violențe. Într-un interviu acordat Tion.ro, bărbatul agresat povestește ce s-a întâmplat.
6
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați marți, 15 septembrie, în Parcul Rozelor, la una dintre cele mai îndrăgite sărbători ale orașului. Ruga Timișoarei va începe la ora 17:00. Pe scenă vor urca ansambluri folclorice, tineri interpreți și artiști consacrați ai cântecului bănățean.