Anunţul a fost făcut de secretarul de stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Tudor Şerban, care nu a precizat însă cât de mare va fi scumpirea.Oficialul a completat că persoanele cu o situaţie materială dificilă vor fi sprijinite la plata facturii.
Vremea geroasă a pus stăpânire pe România. În majoritatea regiunilor ţării, temperaturile au atins valori comparabile cu cele de la Polul Nord. Valorile termice din următoarele trei zile se vor menţine cu mult sub zero grade.
Reţeaua de microblogging Twitter poate fi accesată de aproape oriunde în prezent, mulţumită telefoanelor mobile inteligente. Mai nou însă a ajuns şi în spaţiu, relatează Electricpig.co.uk.
FC Timişoara a avut programate luni două antrenamente în cantonamentul de la Lara, primul, cel de dimineaţă, fiind unul de natură tehnico-tactică.
Fosta vedetă din serialul „Baywatch”, Pamela Anderson, a făcut o plimbare sâmbătă până la magazinele Rite-Aid din Ardmore şi Nerberth, Pennsylvania, pentru a-şi promova linia de parfumuri.
Ştiri din Timiș
În weekend are loc Picnic in My Town, unde se celebrează șapte ani de la inaugurarea Iulius Town, dar și zece ani de Street FOOD Festival. Show cu sute de drone sincronizate pe muzică, concerte live ale trupelor The Motans, Killa Fonic, om la lună și alți artiști îndrăgiți, dar și preparate din toate colțurile lumii te așteaptă.
România
Senatul a eliminat examenul separat de admitere la liceu, care fusese prevăzut în actuala Lege a învățământului preuniversitar.
Ştiri din Timiș
Instituția Prefectului – Județul Timiș introduce un nou regulament pentru gestionarea petițiilor, acordarea audiențelor și consilierea cetățenilor. Prefectul Paul Finta spune că măsura vine în contextul unui volum ridicat de solicitări și urmărește un circuit mai clar și mai eficient al problemelor semnalate de timișeni.
Eveniment
Aproape 20 de tone de tutun pentru narghilea, sute de litri de alcool și alte bunuri au fost descoperite într-un camion oprit la Punctul de Trecere a Frontierei Jimbolia. Șoferul a fost arestat preventiv, iar anchetatorii spun că marfa ar fi produs un prejudiciu de aproximativ 17 milioane de lei bugetului de stat.
1
Ştiri din Timiș
Salome Zurabișvili, prima femeie președinte a Georgiei, vine la Timișoara Forum for European Values, în noiembrie. Ea devine al doilea fost șef de stat confirmat, după portughezul Marcelo Rebelo de Sousa.
3
Eveniment
Cu o zi în urmă, în localitatea timișeană Ohaba Lungă, o sesizare despre o poartă care risca să cadă peste copii s-a transformat într-un scandal pe holul primăriei, soldat la rândul său cu un dosar penal pentru lovire sau alte violențe. Într-un interviu acordat Tion.ro, bărbatul agresat povestește ce s-a întâmplat.
5
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați marți, 15 septembrie, în Parcul Rozelor, la una dintre cele mai îndrăgite sărbători ale orașului. Ruga Timișoarei va începe la ora 17:00. Pe scenă vor urca ansambluri folclorice, tineri interpreți și artiști consacrați ai cântecului bănățean.