Conducerea UDMR Timiş se declară deranjată de faptul că pe felinarul gigant amplasat anul trecut în Piaţa 700 scrie că Timişoara a fost primul oraş din Europa cu străzile iluminate electric în şase limbi, dar nu şi în maghiară sau sârbă. Acesta nu este singurul lucru care-i nemulţumeşte pe reprezentanţii UDMR.
Veste bună pentru unii, rea pentru alţii. Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a revenit asupra deciziei categorice de a renunţa la banca tehnică după ultima etapă a campionatului.
O nouă investiţie de 3,5 milioane de dolari. Smithfield Prod a finalizat lucrările de retehnologizare a zonei unităţii de la Timişoara, folosită la refrigerarea rapidă a carcaselor de porc rezultate din procesul de abatorizare.
Au întrerupt activitatea. Angajaţii de la Cartea Funciară Timiş protestează, începând de marţi, intrând în grevă spontană.
Noi manifestări în stradă la Timişoara. Pensionarii vor picheta miercuri Prefectura Timiş, pentru a-şi exprima nemulţumirea cu privire la „măsurile criminale” anunţate de Traian Băsescu, printre care şi reducerea pensiilor cu 15%, pentru a menţine deficitul bugetar sub 7% din PIB şi a achita datoriile restante ale statului.
Azi în Timișoara
Joi, 27 august, puteți merge la expoziții, la teatru sau la film.
Mapamond
Tim Curry, celebrul actor din „The Rocky Horror Picture Show” și „It”, a murit la vârsta de 80 de ani. Actorul britanic a avut o carieră de peste cinci decenii și a rămas în memoria publicului prin rolurile sale emblematice.
1
Mapamond
Meta a acceptat să plătească 16,68 miliarde de dolari și să impună noi măsuri de siguranță pentru adolescenți, pentru a evita o sentință într-un proces privind efectele Facebook și Instagram asupra sănătății mintale a copiilor. Acordul trebuie aprobat de un judecător.
România
Senatul a retrimis la Comisie proiectul privind examenul separat de admitere la liceu. Dezbaterea și votul vor fi reluate pe 1 septembrie, iar până atunci regulile actuale rămân în vigoare.
1
Eveniment
Un motociclist de 60 de ani a fost rănit miercuri într-un accident produs într-o intersecție din Remetea Mare. Acesta a fost transportat la spital, iar polițiștii au deschis un dosar penal. Traficul a fost blocat în zonă.
7
Eveniment
Un accident a avut loc miercuri între Caransebeș și Lugoj, iar un bărbat a fost rănit.
Eveniment
Un bărbat de 69 de ani este căutat după ce a plecat și nu s-a mai întors acasă, din zona bulevardul Sudului din Timișoara.
1
Capitală Culturală
Ruga Timișoarei se apropie, iar Parcul Rozelor va deveni, marți, 15 septembrie, locul în care tradițiile bănățene vor fi readuse în prim-plan printr-un spectacol pregătit de Ansamblul „Timișul” al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara.