A fost rezolvată problema licenţei pentru clubul Poli Timişoara. Preşedintele Consiliului Director al FC Timişoara, Gheorghe Chivorchian, a declarat că Federaţia Română de Fotbal a acordat clublului licenţa care îi va permite să activeze şi în următoarea ediţie a Ligii 1.
Examen final pentru obţinerea fotoliului de inspector şef la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş. Gheorghe Popescu, Florin Bolbos, Adrian Dumbravă şi Florin Enache sunt poliţiştii care au rămas în cursa pentru confruntarea de joi, 20 mai 2010, programată la sediul IGPR.
Directorul cancelariei prefectului, Andrei Orban, este noul subprefect de Timiş. Acesta a fost numit, miercuri, în această funcţie, prin Hotărâre de Guvern.
Cadou de final de sezon pentru suporterii timişoreni. Baschetbaliştii de la Elba Timişoara, alături de antrenorul Dragan Petricevici, vor renunţa pentru câteva ore la mingea de baschet şi coşul la înălţime şi vor juca un meci de fotbal contra fanilor timişoreni care le-au fost alături în acest campionat.

Judecătoria Sector 5 a admis, marţi, o cerere de executare silită făcută de firma Wilhelm Romco împotriva lui Gigi Becali, pe care îl acuză că nu a plătit un aparat medical pe care l-a achiziţionat în urmă cu doi ani de la aceasta şi l-a donat Spitalului Marie Curie.

Mapamond

Focar record de salmonella în Belgia. Peste 300 de persoane s-au îmbolnăvit
Un focar record de salmonella în Belgia a infectat cel puțin 306 de persoane după consumul unor ouă contaminate. Aproximativ 2 milioane de ouă au fost distribuite în Belgia și Luxemburg, iar autoritățile au retras produsele și au închis ferma din Flandra. Numărul cazurilor ar putea fi însă mai mare, iar până acum nu au fost raportate decese.

Mapamond

Doliu în lumea muzicii: Dolly Parton a murit la 80 de ani
Dolly Parton, legendă a muzicii country, a murit pe 25 august, la vârsta de 80 de ani. Cu o carieră de peste șase decenii, artista a avut numeroase hituri, printre care „I Will Always Love You”, și a avut succes și în cinema și televiziune. A fost inclusă în Country Music Hall of Fame și Rock & Roll Hall of Fame și a primit șapte premii Grammy. Ultimul său album, „Rockstar”, a fost lansat în 2023.

Ştiri din Timiș

Focarul de pestă din Tomnatic, stins oficial. Restricțiile rămân în vigoare în tot județul Timiș
Focarul de pestă a micilor rumegătoare din localitatea Tomnatic, județul Timiș, a fost declarat oficial stins marți, 25 august. Autoritățile mențin însă restricțiile privind circulația ovinelor și caprinelor pe întreg teritoriul județului până la 10 octombrie 2026. 1

Eveniment

Furtuna face ravagii la Lugoj: copaci căzuți, acoperișuri smulse și mașini avariate
Furtuna cu Cod portocaliu a afectat municipiul Lugoj, unde pompierii ISU Timiș au intervenit la patru solicitări: doi copaci căzuți și materiale de construcții desprinse de pe acoperișurile a două blocuri. Într-un caz, două autoturisme au fost avariate. ISU Timiș a mobilizat echipajele și monitorizează situația din teren. 1

Ştiri din Timiș

E oficial! Păcănelele, interzise în toată Timișoara
Consilierii locali din Timișoara au aprobat interzicerea jocurilor de noroc pe raza orașului. Excepție fac agențiile Loteriei Române, care își pot continua activitatea, iar sălile existente vor rămâne deschise până la expirarea autorizațiilor. 7

Eveniment

Alertă meteo în Timiș! Cod portocaliu de furtuni, vijelii și grindină
ANM a emis marți, 25 august, o avertizare cod portocaliu de furtuni pentru mai multe localități din județele Timiș, Arad și Hunedoara, valabilă până la ora 18:40. Sunt prognozate ploi torențiale, descărcări electrice, vijelii cu rafale de 50-70 km/h și grindină.

Ştiri din Timiș

Produse de curățenie profesionale vs. produse pentru uz casnic: care sunt diferențele
La prima vedere, un detergent este un detergent, indiferent dacă îl folosești acasă sau într-un spațiu comercial. În realitate, diferențele dintre produsele profesionale și cele destinate uzului casnic sunt semnificative și influențează direct rezultatele. De la concentrație la randament și de la certificări la costuri pe utilizare, cele două categorii răspund unor nevoi diferite. Înțelegerea acestor diferențe ajută atât administratorii de spații comerciale, cât și consumatorii obișnuiți să aleagă corect.

Ştiri din Timiș

Se montează plăci de piatră naturală în Traian. Ce se va întâmpla cu piatra cubică
Primele plăci de piatră naturală au fost montate în Piața Traian, la cinci luni de la deschiderea șantierului de regenerare urbană. Municipalitatea anunță că piatra cubică veche va fi refolosită în piață și pe străzile din Fabric. 9

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici