Expoziţie în domeniul agricol, al zootehniei şi al industriei alimentare. Joi a fost deschisă cea de-a opta ediţie a Expoziţiei Internaţionale „Timagralim” unul dintre cele mai importante şi complexe evenimente organizate de Camera de Comerţ Timişoara.
După ce marţi au înfruntat ploaia pentru a-şi striga nemulţumirile şi au aruncat cu ouă, bomboane şi monede în Prefectura Timiş, bugetarii din judeţ pregătesc o nouă serie de proteste. Vineri, ei se vor întâlni în faţa prefecturii, la ora 13.
Succes deosebit pentru cei mai puternici timişoreni. Alba Iulia a găzduit Campionatul Naţional de juniori şi junioare, Timişoara fiind reprezentată de mai mulţi sportivi. Powerliftingul este cel mai reprezentativ sport de forţă şi constă în ridicarea celor mari greutăţi posibile în trei probe: genuflexiuni, împins culcat şi îndreptări cu haltera.
Se aşteaptă decizia finală. În căutarea celui care va ocupa în sezonul viitor banca celor de la Poli Timişoara au apărut nume noi dar, deocamdată, nu se cunoaşte persoana care va fi aleasă de club.
Şefa unei benzinării din localitatea Deta, judeţul Timiş, este urmărită penal pentru gestiune frauduloasă, după ce, timp de patru ani, a livrat produse petroliere unor clienţi, fără ca aceştia să plătească contravaloarea lor, prejudiciul creat fiind de peste 3,8 milioane de lei.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara continuă lupta cu ambrozia în august și septembrie. Poliția Locală a făcut deja 170 de verificări și a dat 110 amenzi, în valoare de 33.000 de lei, pentru terenuri neîngrijite.
Ştiri din Timiș
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș a lansat o licitație pentru renovarea unui apartament din Timișoara destinat găzduirii minorilor străini neînsoțiți. Valoarea estimată a lucrărilor este de peste 2,2 milioane de lei, fără TVA. Lucrările fac parte din proiectul „Îmbunătățirea condițiilor de primire pentru minorii străini din județul Timiș", derulat de instituție.
Ştiri din Timiș
Turnul de Apă din Iosefin, redeschis recent publicului după restaurare, va intra în administrarea Visit Timișoara. Primăria propune darea în folosință gratuită OMD-ului pentru 10 ani, pentru activități turistice, culturale și educaționale.
Mapamond
O fetiță de opt ani din Louisiana a murit după ce a contractat Naegleria fowleri, o amibă extrem de rară care poate provoca o infecție cerebrală aproape întotdeauna fatală. Copila ar fi fost expusă în timp ce înota în Lacul Claiborne. În SUA au fost raportate aproximativ 180 de cazuri din 1937 până în prezent.
Ştiri din Timiș
Dezvoltatorii imobiliari ar putea fi obligați să amenajeze locuri de joacă în noile ansambluri rezidențiale din Timișoara. Regulamentul propus de consilierul local Răzvan Negrișanu intră la vot în consiliul local, după ce municipalitatea a finalizat documentația.
Lifestyle
Shelley Fabares, una dintre figurile îndrăgite ale televiziunii americane, a murit la vârsta de 82 de ani. Actrița, cunoscută pentru rolurile din „The Donna Reed Show” și „Coach”, dar și pentru colaborările cinematografice cu Elvis Presley și hitul „Johnny Angel”, s-a stins, în weekend, în locuința sa din Los Angeles.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește o nouă rundă de dezinsecție împotriva țânțarilor, în perioada 2-7 septembrie. Intervențiile se vor face noaptea, între orele 22 și 6, și vor fi amânate doar dacă vremea nu permite desfășurarea lor.
1