Formaţia Şuie Paparude a susţinut un concert inedit joi seara la Timisoara, la Centrul Regional de Afaceri. Party-ul, organizat de o firmă producătoare de ţigări, a adunat mulţi curioşi la faţa locului, care au plecat acasă şi cu numeroase premii din partea organizatorilor.
Ploaia de vineri seara le-a dat mari batai de cap locuitorilor din comuna timişeană Şag, unde au fost indundate mai multe gospodării. Din spusele oamenilor, de vină este sistemul de canalizare învechit din localitate şi dezinteresul primăriei.
Poliţiştii timişoreni au prins un turc cu pistolul la cingătoare. Omul a fost oprit la un control de rutină, întrucât semăna cu unul dintre autorii jafului de la sucursala BCR, moment în care agenţii i-au văzut pistolul ascuns sub haină.
După mai multe audieri, ancheta poliţiei în cazul jafului de la sucursala BCR din Calea Buziaşului bate pasul pe loc. Motiv pentru care a fost solicitat sprijinul cetăţenilor, existând informaţii că mai multe persoane s-au întâlnit cu hoţii, în momentul în care aceştia au părăsit sediul băncii.
Piese de mobiler stil şi canapele moderne, la Promob 2010. Societatea Star Expo, în colaborare cu Iulius Mall Timişoara, organizează în acest sfârşit de săptămână expoziţia cu vânzare intitulată Promob 2010.
Lando Norris a câștigat Marele Premiu al Olandei de Formula 1, plecând din pole position și fiind urmat de Kimi Antonelli și George Russell, ambii de la Mercedes. Cursa de la Zandvoort a fost marcată de abandonul lui Max Verstappen în primul tur. Pentru Norris este a doua victorie consecutivă din acest sezon, după succesul din Ungaria.
Tânăr arestat în Polonia după ce ar fi comandat sute de pizze și alte produse folosind datele unor persoane cunoscute. Comenzile false, însoțite uneori de amenințări, au provocat pierderi restaurantelor din mai multe orașe. Suspectul riscă până la opt ani de închisoare și a fost plasat în arest preventiv.
Donațiile strânse de Druckeria pentru locuitorii din Grebenac au ajuns la destinație. Timișorenii au trimis apă, alimente, unelte și materiale pentru stingerea incendiilor către comunitatea din Serbia, în timp ce pompierii români și sârbi continuă să lupte cu focarele din zonă.
Lumea artistică și academică din Timișoara este în doliu după dispariția pictorului, profesorului și mentorului Ioan Mercea. Artist de referință pentru arta vizuală bănățeană, absolvent al Facultății de Arte din Timișoara și membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Ioan Mercea a lăsat în urmă o operă importantă și generații de artiști pe care le-a format și inspirat.
Circulația feroviară a fost oprită temporar între Simeria și Orăștie, după ce în tunelul Turdaș, județul Hunedoara, au fost descoperite instalații electrice improvizate amplasate de persoane necunoscute. CFR verifică zona, iar trenurile vor circula din nou doar după eliminarea oricărui risc pentru siguranță.
Lugojul face un pas spre reorganizarea traficului din zona centrală prin implementarea sistemului de parcare publică cu plată. Proiectul Smart Parking, finanțat prin PNRR, a fost recepționat vineri de administrația locală, iar primarul Călin Dobra susține că măsura va contribui la eliberarea centrului și la creșterea numărului de locuri disponibile pentru parcările de scurtă durată.
Pompierii români au început misiunile de sprijin în Serbia, unde incendii de vegetație și fond forestier amenință localitățile Kajtasovo și Grebenac. Echipele din România acționează pentru limitarea propagării flăcărilor, stingerea focarelor și protejarea comunităților.
Un incendiu a izbucnit în zona străzii Macilor din satul Giarmata Vii, comuna Ghiroda, după ce o persoană a aprins un foc într-un butoi. Pompierii au intervenit pentru stingerea flăcărilor, iar persoana responsabilă a fost identificată și sancționată cu o amendă de 30.000 de lei.